CURATENIE GENERALA…in 2010!

De unde sa incep oare? Ma gindeam sa incep sa organizez si sa vad ce lucruri anume din viata mea au prioritate anul asta…Si mi-am adus aminte de versetul care zice…"dar acum ramin aceste trei: credinta, nadejdea si …dragostea".

Pai n-ar fi rau sa imi stabilesc o prioritate din aceste trei, nu? Credinta n-are nici o valoare daca nu crezi in ce trebuie sa crezi. Unii oameni cred ca daca o pisica neagra le trece pe dinainte, musai sa se opreasca sau sa se intoarca din drum ca o sa le mearga prost. Sint tot felul de credinte…care mai de care mai aiurite. Am inteles insa ca nici macar volumul credintei nu este important ci obiectul credintei. Si obiectul credintei mele este Isus Christos Fiul Lui Dumnezeu…Dumnezeu din Dumnezeu, ca daca cred in El ca fiind un oarecare profet sau doar un om intelept si daca n-a murit pentru mine…prezenta Lui in istorie nu ma incalzeste cu nimic. Asadar in primul rind trebuie sa imi pun toata credinta, in Isus Christos cel rastihnit. O investitie care nu-si pierde niciodata valoarea.

Multumita ca mi-am stabilit aceasta prioritate, trec la a doua. Nadejdea. Ce m-as face fara ea?…Ca uite ca desi o am, tot tremur oridecite ori lucrurile nu merg asa cum cred eu ca ar trebui sa mearga. Psalmistul David zice ca unii se incred in carale lor de lupta dar el David, si-a pus nadejdea in Dumnezeu. Daca ma uit in Biblie sint peste tot exemple de oameni care si-au pus nadejdea in El…si toti au iesit biruitori: din groapa cu lei, din cuptorul aprins, din fata unor vrajmasi puternici…si chiar din ghiarele satanei…De mai mare rusinea sa stiu toate astea si sa traiesc ca unul care n-are nadejde. Si cum traiesc cei care au nadejde? Traiesc viata din plin. Uitati-va numai la copii de bani gata cum se flutura peste tot fara grija. Ei stiu ca "tata" ii sustine si in orice incurcatura ar fi…n-o sa-i lase fara ajutor. Eu am un Tata in cer…de ce n-as avea nadejde?

Si ultimul lucru de pe scurta mea lista de prioritati este…dragostea. Cu privire la dragoste Dumnezeu a facut si porunci. Si porunca este ca mai intii sa-L iubim pe El din toata inima si apoi pe "aproapele" ca pe "sine insusi"…

Acuma, tot ce am de facut este sa restructurez anul asta viata mea, tinind cont de aceste trei prioritati…Inca n-am inceput curatenia si sortatul…dar urmeaza. Am vazut la televizor niste emisiuni unde cite o grupa de oameni care stiu sa organizeze , vin in casele unor oameni dezordonati si adesea murdari - astea doua merg cam impreuna) si am fost curioasa sa vad cum procedeaza. Ca pare asa o situatie fara iesire. In cite o casa din astea, harmalaia si mizeria sint ceva de neimaginat. Dupa capul meu imi venea sa zic sa aduca buldozerul si sa darime si sa duca toata mizeria aia la groapa cu gunoi.

Dar oamenii astia care au facut profesie din a curata si organiza viata altor oameni, au un plan de actiune. Ei scot afara si separa in trei mari gramezi tot ce este in casa acestor oameni. O gramada este cu lucrurile necesare care vor ramine in casa, a doua gramada cu lucrurile acumulate aiurea de care oamenii nu au nevoie ci doar le-au acumulat si acuma nu vor sa se desparta de ele si a treia grupa este grupa unde ajung toate gunoaiele, ramasite, lucruri stricate - si asta merge direct la gunoi.

La grupa de lucruri acumulate se duce o lupta mare. Oamenii se atasaza de cele mai aiurite lucruri. Ei stiu ca n-au folosinta de ele, ei stiu ca ocupa loc in plus…dar s-au atasat de aceste lucruri si cu foarte multa greutate se pot desparti de ele. Cei care fac curatenie au de luptat aici ca sa-i convinga pe proprietari sa renunte la calabalicul asta nefolositor. Ei duc lucrurile astea afara si incearca sa le vinda pe un pret mic la asa zisul "garage sale". Uneori cistigul facut cu vinzarea acestor lucruri este destul de substantial si cu banii cistigati se pot cumpara alte lucruri de care cei din casa au neaparata nevoie. Ceea ce nu reuseste sa se vinda, se duce la "Salvation Army" si se da la saraci.

Pare un lucru atit de simplu…Gindul meu era sa pun ideea asta in aplicare acum la inceput de an. Sa ma uit la viata mea asa cum ma uit la locuinta mea. Si am tot felul de lucruri acolo de care am neaparata nevoie…lucruri folositoare. Dar sint pe acolo si lucruri care le trag dupa mine, imi ocupa spatiul din inima, din viata, si nu mi-s de nici un ajutor. Pe alea trebuie sa le vind. Apoi am multe gunoaie si pe alea trebuie sa le scot afara.

Scriind acuma aici mi-am amintit ca si Biblia spunea sa ne curatim inimile…si cind sint curate sa-L invitam inauntru, ca nu cumva cel rau sa gaseasca locul curat si nelocuit si sa isi cheme herghelia lui obraznica si sa dea buzna in locuinta inimii noastre. El, Domnul este la usa inimii si bate…si va intra si va cina cu noi daca ii dam drumul inauntru…

Asa ca…e timpul sa pun mina pe matura si pe faras, si sa incep sa sortez si sa curat…Mai sint si altii care au chef sa faca curatenie generala?

Si cine stie daca nu pentru o vreme ca aceasta...

     V-a trecut vreodata prin minte ca ar fi fost mai bine sau ar fi fost interesant ...daca v-ati fi nascut in alte vremi? In alte timpuri...cu o suta de ani in urma? Sau in alta familie? Alta natiune?
     Mie mi se pare in ultima vreme ca secolul XXI ma face sa ma simt din ce in ce mai incomod. Vineri au pus la lucru telefoane noi. Pur si simplu am simtit cum imi creste nelinistea- (anxiety), si-mi creste pulsul, si mi se ridica tensiunea. Si am sperat sa nu ma cheme nimeni la telefon o vreme pina imi revin. Domnule... daca nu mi-au complicat astia existenta  -nu stiu ce sa mai zic. Am renuntat la un celular cu jumatate de an in urma  tocmai pentru multele servicii care mi le facea. Am nevoie doar de telefon nu de un milion de alte chestii. Dar m-am luat cu vorba- si subiectul asta e inca fierbinte in mintea mea...
Concluzia este ca nu-mi place secolul asta deloc.
     Dar... n-am venit pe lume de capul nostru. Dumnezeu a avut in vedere istoria acestei planete de la inceputurile ei. Apocalipsa - zilele din urma sint pagini de istorie deja scrise in Cartea vesniciei. Dumnezeu stie cit va dura lumea asta si istoria omenirii se va incadra exact in timpul stabilit de El. Dar nu numai...El a pregatit oamenii si i-a presarat in istorie. El l-a pus pe Adam la vremea hotarita si generatie dupa generatie au venit la rind populind lumea si pasind in scenele istorice cunoscute dinainte de Creator. Cu siguranta ca nici pe noi, cei din aceasta generatie nu ne-a trecut cu vederea.
     Doar amintiti-va de imparateasa Estera... Mardoheu ii spune la un moment dat (Estera capitolul 4) ca este posibil ca a devenit imparateasa tocmai pentru un moment ca cel in care paseau everii chiar atunci- fiind amenintati cu moartea - dupa planul lui Haman. Si noi am fost pusi in istorie in vremea asta pentru un lucru oarecare. Chiar daca nu sintem implicati in lucruri mari- avem istoria noastra de implinit. Daca numai un suflet beneficiaza de trecerea noastra prin istorie- si ne-am facut misiunea cu acel suflet- am implinit planul Creatorului.
    Si daca Estera a trait vremuri grele... si au fost vremuri grele cu adevarat- nu stim exact nici noi ce ne asteapta. Posibil sa fim ultima generatie a acestei planete. Lucruri marete ar trebui sa se intimple si noi sa fim parte din experienta asta grozava. Estera n-a facut mare lucru- doar a fost la momentul potrivit la locul potrivit si s-a lasat folosita de Dumnezeu. Nici noua nu ni se cere decit sa fim ceea ce Dumnezeu doreste sa fim si sa ne lasam folositi...Si lucruri grozave se pot intimpla.
    Ca nu traim astazi ca asa a evoluat lumea asta si s-a ajuns de la molusca la maimuta si apoi la noi... ci pentru o vreme ca asta am fost planuiti de Creatorul nostru...Sa nu stricam deci planul Domnului... si nici sa nu credem ca era mai bine sa ne fi nascut altadata. Existenta noastra nu este intimplatoare... ci am ajuns in existenta special  pentru o vreme ca aceasta...Asa ca hai sa ne uitam in jur sa vedem si sa intelegem ce avem de facut si sa nu stam degeaba.

CA LA TURNUL BABEL...(06/24/2011)

M-am trezit astazi mai devreme . Si m-am trezit cu un gind in minte. Uneori in timpul noptii creierul lucreaza de unul singur cautind solutii la dilemele ce le are.
Si gindul care mi-a venit a fost ca un raspuns la multele intrebari din ultima vreme. Imaginati-va ca sintem pe vremea lui Nemrod- daca imi amintesc bine numele lui. Un stranepot de-al lui Noe. Imaginati-va ca impreuna cu familia, cunoscutii, prietenii...toti lucrati la constructia a "ceva" maret, grandios...pe vremea aia era Turnul Babel.

Imaginati-va ca intr-o buna zi, Dumnezeu care a avut multa rabdare uitindu-se la nebunia la care lucram ...zice..."destul" si incilceste vorbirea de nu se mai intelege om cu persoana. Imaginati-va ca parintii si copiii lor, si fratii intre ei, si verisorii lor si oamenii din acelasi clan, si din aceleasi organizatii- nu se mai pot intelege unii cu altii.

Panica!!! Aratam cu degetul - vorbim clar, toti credem ca stapinim limba initiala...si sintem frustrati la maxim- nervosi- ca celalalt nu ne intelege. Toti credem ca adevarul este bineinteles la noi...toti credem ca avem dreptate...toti sintem agitati...De atita frustrare ridicam vocile- poate asa cealalta persoana o sa ne inteleaga mai bine.
-Imposibil domnule- ii vorbesc clar- si se uita cu ochii cetosi la mine si nu are reactia pe care o caut. Ii amintesc de anii trecuti, de ce am facut pentru el, de planurile de viitor pe care le-am facut impreuna- ce-o sa facem cind ajungem cu constructia la cer...Ii arat cu degetul in sus- poate ma va intelege...zice un tata disperat ca nu mai poate comunica cu singurul lui copil .
Copilul vorbeste si el ceva...si tata asculta o vreme cautind sa prinda sensul celor spuse. Vocea ii este cunoscuta, fata copilului lui drag o recunoaste, dar nu poate prinde o vorba- nici macar una care sa faca sens...
Imaginati-va ca la Turnul Babel erau doar citeva generatii- doua trei de la Noe- Toti erau rude, toti erau apropiati, toti se cunosteau. Si intr-o zi, nu s-au mai putut intelege unii cu altii- si s-au dus care incotro. S-au despartit.
....................
Acuma, uitati-va pe net, uitati-va in biserici, uitati-va intre natiuni, uitati-va in familii...Toata lumea e ocupata, toti avem dreptate, toti vrem sa fim intelesi...toti vrem binele...dar nu ne mai putem intelege ...de fel.
Am luat o singura concluzie pentru mine. Munca la Turn trebuie sa inceteze ...ba uite ca am doua concluzii. Urmatoarea concluzie ar fi ca daca vorbesc in limbi pamintesti sau ingeresti, si daca n-am dragoste - n-am sa mai pot intelege pe nimeni .
Si mai am o intrebare...tu la ce lucrezi? Ca daca si tu lucrezi la acelasi Turn...daca nu ti s-a incurcat limba cu cei din jur pina acuma- asteapta ca ...urmeaza. Dumnezeu sa ne imprumute limba Lui, vocea Lui, intelepciunea Lui, dragostea Lui, ca sa ne mai putem intelege unii cu altii...nu ca sa terminam constructia turnului de care ne apucasem- ci ca sa-I slujim Lui.

E ZIUA MEA

E ziua mea…o zi ca orisicare;

Si-o dimineata fara de culoare.

Ma imbrac alene, si e cam tirziu…

Sa ma grabesc…la ce? Nici eu nu stiu…

S-au dus la ani…ani multi,

E greu sa-i numeri -

Si greutatea lor imi sta pe umeri…

Ani ce-au trecut in goana

Ducind si aducind:

Tumultul  multor valuri ,

Nisipul multor tarmuri,

Mereu luind si dind…

Luind din ce se-aduse,

Si dind ce mai era…

Asa trecura anii…asa e viata mea…

Si azi…e ziua mea- o zi ca orisicare!

Un val mai mare vine,

Sau altul  iara moare…

Mereu sperind, mereu privind in zare…

Si asteptind o viata mai plina de culoare;

Si asteptind schimbari de fond si de esenta -

De fire, de simtire… de-intreaga existenta…

Si asteptind cu teama si ardoare

Alt tarm, si-o alta zi…

O zi deosebita, mareata…uimitoare…

Cind Domnul va veni in glorii si splendoare!

cit de trist...

de la Felicia Videscu...
Sărăcia și grijile m-au izgonit de acasă. Am salvat viitorul copiilor mei, dar mi-am rătăcit sufletul printre străini

Mă numesc Ileana și am 56 de ani, sunt în Italia, „la fix”, de 11 ani. Sărăcia și grijile m-au izgonit de acasă unde eram săracă din punct de vedere financiar.
După 11 ani de muncă în Italia am reușit să rezolv gravele probleme financiare pe care le aveam, deci nu mai sunt acea saracă, fară bani, ci sunt săracă altfel acum.
De săracie tot nu am scapat, mi s-au umplut buzunarele (am un salariu decent, mulțumitor), dar am săracit la suflet. Copiii au crescut mari fără mine, acum sunt plecați pe drumul vieții cu familiile lor, bărbatul mi s-a obișnuit că banii-i vin lunar și fară muncă, iar eu nu mai găsesc drumul către liniște.
Am îmbătrânit departe de casă, am obosit muncind pentru casă. Anii de muncă de aici, din Italia, nu au fost ușori. Au fost cei mai grei ani din viața mea, dar am suportat orice de dragul copiilor. Nopțile nedormite, mâncarea, uneori puțină, alteori suficientă, nu mai are parcă nici un gust. Zilele trec toate la fel!
Advertisement
Copiii sunt acum la casele lor (am 2 băieți), se întrețin singuri, nu mai au nevoie de ajutorul meu. Bărbatul, deși asteaptă bani de la mine pentru întreținerea casei, în cei 11 ani petrecuți departe unul de celălalt, și-a făcut o viață a lui, una paralelă cu cea pe care o avea cu mine, în care eu nu mai am loc. Ceea ce mai împărțim în doi este spațiul din casa noastră, când merg în concedii în țară.
De multe ori m-am gândit că ar fi timpul să mă retrag acasă, dar la anii mei… nu pot lua nici pensie (nu am ajuns încă la vârsta pensionării) și nici nu ar vrea să mă angajeze cineva.
Cum m-aș putea întreține? Voi continua să muncesc aici, atât cât voi putea, apoi… încotro? Trăiesc între trecut și prezent: trecutul plin de grija copiilor și de teama de a nu reuși să îi intrețin și prezentul în care nu mă mai regăsesc decât singură și pierdută. Ce a însemnat Italia pentru mine?

Salvarea viitorului copiilor mei și rătăcirea sufletului meu.

.................................

M-a lovit asa o tristete citind aceste rinduri...Doamne ajuta-ne sa stim care este planul tau pentru noi si sa  traim exact asa cu ai planuit tu. 

VIATA CE SE SCURGE PRINTRE DEGETE...

din Kitchen Table Wisdom
de Rachel Naomi Remen, MD,
Tradus Rodica Botan

     "Ca doctorita, am fost pregatita sa ocup o pozitie de mijloc; sa nu particip nici in dezamagirile si nici in speranta celor bolnavi. Sa fiu obiectiva. Sa stau linga viata.
     Adesea pretul unei asemenea pozitii este prea mare.
     Pe cind eram inca in scoala medicala am participat la o cina data in onoarea unui membru al facultatii noastre. Acest doctor era recipientul a numeroase premii luate pe tarim profesional, era deja trecut de saptezeci de ani, fusese cunoscut la nivel international si respectat pentru cercetarile si contributia care a adus-o medicinei ca stiinta. Venisera invitati de prin toate colturile lumii ca sa-l onoreze. A fost o seara memorabila.
      Cuvintarea care a tinut-o a fost si ea memorabila. Cu stralucita elocventa a descris in citeva fraze progresul medicinei ca stiinta in cei cincizeci de ani cit fusese el doctor si a integrat aceasta informatie intr-o sinteza fantastica aratind incotro se indreapta medicina pe viitor. A fost pur si simplu un tur al fortelor intelectuale pentru care a primit la urma aplauze nesfirsite.
     Mai tirziu, spre seara, un grup de studenti la medicina s-au dus sa vorbeasca cu el oferindu-i felicitari si admiratia lor. Omul a fost gratios. Unul dintre noi a intrebat daca are ceva sfaturi pentru noi la inceputul carierei noastre, orice ar fi crezut el ca ar fi trebuit sa stim de la inceput. A ezitat putin...apoi ne-a spus ca in ciuda succesului lui profesional si a faptului ca era renumit si recunoscut peste tot pentru tot ce facuse , simtea ca inca nu stie mai mult despre viata dupa 50 de ani ca medic decit a stiut la inceputul carierei lui. Ca nu era mai intelept. Apoi, fata lui i-a devenit retrasa si chiar trista..." viata mi-a trecut printre degete"...a mai zis...
    Nici unul dintre noi n-a priceput ce spune. Am vorbit despre acest lucru cind ne-am despartit de el dar toti am crezut ca cele spuse au fost din pura modestie. Unii chiar s-au gindit ca poate a inceput sa fie senil...
    Dar acum...dupa aproape treizeci si cinci de ani...abia acuma inteleg si ma doare inima pentru el..."
..................

Am citit acest fragment si n-am putut sa nu ma gindesc in dreptul meu. Nu sint eu medic si n-am facut nimic grozav pentru umanitate, dar...am pasit ca oricare dintre voi pe aceasta planeta si am dreptul cel putin la o parere despre viata - cel putin in dreptul meu. Doctorul avea dreptate...viata ni se scurge printre degete...Dar citind ce spunea doctorul asta batrin, mi-am adus aminte de un verset din cintarile noastre comune..."cind tu vei trece de-aici lasind toate" , ceva totusi mai ramine..."tot ce ai facut va sta"...atita vreme cit ai facut pentru Christos. Pina si un pahar de apa dat in Numele Lui va fi rasplatit...Asa ca...las sa curga viata...printre degete...ca la sfirsitul ei este un alt inceput, mai bun, mai sfint, si vesnic.

DE CE-S CUPRINS DE GRIJURI? DOAR EL...SI PASAREA HRANESTE...

As putea sa va spun o multime de lucruri bune si frumoase despre mine…dar n-ar avea nici o valoare mai ales ca le-as vedea prin ochii mei . Apoi vrei nu vrei mindria isi face loc ca si apa in sufletul nostru si in loc sa avem la inventar o fapta buna, ne trezim ca diavolul istet ne-a furat rasplata.

Dar treaba de astazi trebuie sa v-o spun neaparat…nu de alta dar sint sigura ca daca sinteti ca si mine, “va furati singuri sapca” si voi de multe ori.

Astazi am fost in zi de post- cel putin pina la ora 12 amiaza cind dupa ce am dat din migrena in greturi m-am hotarit sa beau o cafea si sa iau un Excedrin ca sa pot sa stau pina la sfirsitul zilei de lucru. Si m-a apucat asa o stare de nemultumire cu mine insami…ca nu-s in stare sa imi tin promisiunea.

Mi-am amintit insa ca Mary Alice ne-a spus ieri ca atunci cind ei i se intimpla ceva rau, are probleme pe care singura nu le poate rezolva…si-a facut obiceiul ca in loc sa intre in panica…cum i-ar place diavolului… sa se bucure si sa astepte, si sa anticipeze ce lucruri minunate o sa faca Domnul pentru ea. Si ca sa ne ilustreze si mai bine acest gind s-a asezat pe un scaun si statea doar pe marginea scunului , parca gata , gata sa sara in sus de bucurie in asteptarea rezolvarii pe care i-o va aduce Domnul.

Si stind asa descumpanita am inceput sa ma rog… asa cum ma rog de obicei …dar parca totusi altfel…Mary-Alice era ieri asa de confortabila in discutiile ei cu Domnul si despre Domnul ei, incit a reusit sa strecoare in inima mea un strop din intimitatea pe care o experimenteaza ea in relatia ei cu Tatal Ceresc. Am fost chiar invidioasa…

Si cum stam asa necajita ca n-am fost in stare sa-mi duc jertfa pina la capat, gindurile ce le aveam s-au schimbat incet si ma gindeam ca ma uit la Tatal Ceresc ca la un zbir neintelegator…in loc sa ma uit la El ca la un parinte plin de mila si de grija pentru copilul lui. Pai daca copilul nostru se porneste sa faca o treaba si nu e in stare sa o termine si vine la noi sa ne spuna- si vedem noi cu ochii nostrii ca e prea greu, prea mult pentru el…ne suparam pe el? Atunci cum indraznim sa ne inchipuim ca Tatal nostru Ceresc care stie totul totului tot despre noi, nu s-a milostivi de noi si nu ne-a privi cu ingaduinta si intelegere? Daca jertfa Mintuitorului- oferita de insusi Dumnezeu, nu poate sa ne explice suficient bunatatea Lui in dragoste fata de noi…atunci ce o s-o faca?

Si uite asa…mi-am baut cafeaua, am luat excedrinul…si i-am dat Domnului bagajul de ingrijorari pe ziua de astazi. Si acum…stau doar pe marginea scaunului si astept cu nerabdare sa vad ce lucruri minunate o sa faca Tatal meu...pentru mine…

MA UIT? ...SI CUM MA UIT?

     M-am asezat pe marginea patului si am deschis Biblia...versetul de la Marcu 8:25 m-a oprit in transa. De cite ori n-am citit acest pasaj? De cind il stiu? De cind ma duceau ai mei de mina pina la biserica. 

"Isus i-a pus din nou miinile pe ochi; i-a spus sa se uite tinta; si cind s-a uitat, a fost tamaduit, si a vazut toate lucrurile deslusit."
   
     Am citit din nou...si din nou...Miinile Domnului nostru sint asupra noastra de multa vreme. Ne uitam insa tinta la El? Adica...de ce sa fiu vaga in ceea ce spun si sa vorbesc la general? Ma uit eu tinta la El sau...il am in viziunea periferica? Ca tamaduirea complecta nu vine decit daca ne uitam tinta, altfel vedem ca si orbul si confundam oamenii cu pomii.
     Textul mai spune ca abia dupa aceea vom vedea toate lucrurile deslusit. Un singur verset...si unul uzat pina la epuizare...si uite cit mi-a dat de gindit pe ziua de astazi...
      Eu am ramas blocata pe uitatul tinta la El. Voi unde sinteti in formula asta de viata?

POVESTEA A DOUA BITE... (10/30/2011)

     Intelepciunea noastra obisnuita are suspiciuni la ideea ca se poate realiza mult din putin... Avem tendinta sa credem ca se poate face mult doar atunci cind avem largi resurse financiare de exemplu, oameni foarte talentati sau idei si inovatii ingenioase. Dar toate astea nu au nicio insemnatate la Dumnezeu. Sa luam doar citeva exemple...
     In Judecatori 3:31... un om foarte putin cunoscut, pe nume Samgar, fiul lui Anat, a eliberat Israelul din mina filistenilor. Cum? A obtinut o mare victorie, omorind 600 de filisteni cu nimic mai mult decit un otig de la plug (un bat ascutit la un capat cu care se impungeau animalele ca sa le faca sa se miste).
     In Exod, cind Dumnezeu i-a cerut lui Moise sa conduca poporul Israel afara din Egipt, Moise era ingrijorat ca oamenii nu-l vor asculta si nu-l vor urma. Atunci Dumnezeu l-a intrebat...
-Ce ai in mina? (4:2)
-Un toiag... a raspuns Moise...
Si Dumnezeu a continuat prin a folosi acel toiag, acea bita din mina lui Moise, ca sa convinga poporul sa-l urmeze, ca sa transforme apa Nilului in singe, sa aduca plagi mari in Egipt, sa desparta Marea Rosie in doua si sa faca multe minuni in pustie.
     Bita lui Moise si bita lui Samgar, atunci cind au fost puse in slujba lui Dumnezeu, au devenit instrumente pretioase. Si acest lucru ne ajuta sa vedem ca Dumnezeu poate sa foloseasca putinul ce-l avem atunci cind il punem in slujba Lui, ca sa facem lucruri grozave. Dumnezeu nu are nevoie de oameni cu abilitati deosebite, ci are nevoie de oameni care sint dedicati Lui si doresc sa-L urmeze si sa-L asculte.
..................
     Am ramas stinghera si muta citind aceste rinduri, pe care le-am tradus aici si pentru voi. Mi-am pierdut toate scuzele pe care as fi intentionat sa le am ...Ni s-a dat o sarcina - aceea de a le spune oamenilor despre Christos. Cindva, in ziua de miine (in Romania este deja miine), pe planeta noastra, vor fi 7 miliarde de locuitori. Imaginati-va ce treaba deosebit de grea avem - aceea de a raspindi Vestea Buna a Evangheliei Domnului nostru Isus Christos! Nu sa-i chemam pe oameni la o religie sau alta... ci sa-i informam despre Mintuirea data de  Fiul Lui Dumnezeu intregii omeniri; nu sa le schimbam noi viata, ca nu sintem in stare nici pe a noastra sa o schimbam singuri... ci sa-i ducem la fintina de unde se pot adapa ei insisi cu apa vietii...
Si ce mare har sa stim ca El poate sa foloseasca pe oricine care se pune in slujba Lui! Avem tendinta sa incepem judecata de apoi si sa ii judecam pe oameni inainte de a fi morti ...Nu ne-a trimis nimeni sa seceram... ci doar sa semanam. Si ori de unde am fi, si din orice ne-ar fi scos Domnul nostru, munca la cimp i se potriveste oricui vrea sa munceasca... Si cam atit, ca este mult de lucru si timpul pretios...

BATRINETE... UN ANOTIMP DE SEZON...

     Am citit un articol scris de o doamna neurolog - Orly Avitzur. Ea scrie despre descoperirile lui Oliver Sacks un alt neurolog foarte cunoscut. Titlul articolului m-a facut curioasa: “Creierul tau: foloseste-l sau l-ai pierdut”. Si respectivul medic spune ca si-a consumat 40 de ani din viata studiind creierul uman, incercind sa inteleaga misterele mintii si adunind in mod cronologic si organizat tot felul de informatii legate de anumite cazuri reale. In momentul cind Orly ii lua interviu acestui neurolog, el avea deja 71 de ani, dar avea o energie tinereasca, entuziasm si vitalitate, desi se batuse deja cu citeva boli serioase la virsta lui. Purta aparat auditiv si isi pierduse vederea de la un ochi, avea reumatism si alte boli specifice virstei, dar isi pastrase dragostea de viata si facea planuri sa calatoreasca in alte tari.

     In timpul vietii lui, datorita studiilor pe care le facea asupra acestui subiect, si-a facut un fel de plan cum sa imbatrineasca frumos si… cit mai bine. Iata citeva practici care i-au folosit:

     -Insuseste-ti o noua indeletnicire sau imbunatateste una veche. El a cintat la pian pina la 14 ani, si-a amintit ca i-a placut sa cinte la pian si a reluat cintatul la pian la 75 de ani. El spune ca avind intelectul activ, nu este numai distractiv, dar este si un exercitiu pentru creier - un exercitiu care tine creierul sanatos.

     - Maninca mai putina carne, si mai mult peste.

     - Fii productiv si activ spiritual

     - Stai activ din punct de vedere fizic - si inotul este un sport recomandat pentru cei mai in virsta.

     - Bucura-te de intelepciunea acumulata, in loc sa plingi dupa tineretea pierduta. Si anii batrinetii pot fi plini de frumusete.

…………………………………..

     Asta spune unul din lume… si spune bine. Biblia ne invata insa cum sa imbatrinim frumos. Copiii Domnului au activitati pina in ultimele momente din viata. Au fost unii credinciosi care si pe patul de moarte L-au marturisit pe Christos, iar prin atitudinea lor i-au intarit pe cei din jur si au radiat de bucurie in momentele de mare tristete. Copiii Domnului intineresc ca vulturii… si au zborul inalt si maiestuos. Pina si natura ne spune ca toamna se culeg roadele… ca pina cind vine acel sezon, fructele nu sint coapte. Care fructe? Galateni ne spune in 5:22-23… ”Roada Duhului dimpotriva este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blindetea, infrinarea poftelor….” Acestea ar trebui sa fie podoabele batrinetii noastre (deci ne putem alege ceva indeletniciri din lista asta). Femeile in virsta au sarcina sa le invete pe cele tinere si sa impartaseasca din experienta si intelepciunea acumulata intr-o viata intreaga… cei batrini sa-i invete pe cei tineri Calea Domnului.

     America este insa tara in care oamenii batrini nu mai au nicio intrebuintare. In nicio alta cultura parca nu este asa de evidenta lipsa de respect pentru cei in virsta si pentru tot ce reprezinta ei. Culturile asiatice in special, chinezii, japonezii au o atitudine deosebit de frumoasa, chiar reverenta pentru parintii si stramosii lor. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne inchinam stramosilor cum se intimpla prin diferite parti ale lumii; dar este asa o lipsa de intelepciune sa nu inveti din greselile altora - sau din succesele lor. Si cine ar putea mai sincer si mai deschis sa iti arate cicatricele experientelor proaste sau succesele experientelor bune, ca sa poti lua invatatura din ele – daca nu cei apropiati… parinti, frati in credinta…

     Poate nu m-am gindit suficient la acest subiect in anii cind imi ziceam ca inca sint tinara. Dar pe ce trece vremea trebuie sa accept schimbarile pe care le lasa trecerea timpului si peste mine. Si ma gindesc ca trebuie sa o fac cu gratie. Am vazut batrini nesuferiti si nu vreau sa fiu o astfel de batrina. Am avut si un exemplu deosebit in bunica mea, Botan Ana. Intotdeauna am vrut sa fiu ca ea… pina si atunci cind isi pierduse simtul realitatii si uitase aproape tot din ultimii ani traiti, si creierul ei functiona cu informatia anilor tineretii ei… pina si in acele momente cosea, tesea, croseta si facea mincare - sau cel putin asa credea ea. Imi amintesc ca am venit de la serviciu odata si m-am apropiat de patul ei. Deja nu-si mai amintea multe nume… dar am avut placerea sa ma stie pina in ultimele ei clipe lucide. Si cum am ajuns linga pat, a pus mina pe sfetarul cu care eram imbracata si a inceput sa numere ochiurile. Nu stiam ce se intimpla si am intrebat-o ce face… si mi-a zis cumva suparata…

-Pai cum sa-ti tricotez sfetar daca nu stiu cite ochiuri sa pun pe ace…?

Am stat cuminte sa imi numere ochiurile la sfetar. Apoi a pus mina pe cearceaful cu care era acoperita si m-a intrebat cite camasi sa-mi faca din el. M-am acomodat suituatiei. I-am spus sa faca atitea cite ies din material. N-a trecut un minut si m-a trimis sa curat fasolea si s-o pun la foc. Am fost foarte ocupate in seara aia, amindoua… Si asa vreau si eu sa ma duc… ocupata! Asa trebuie sa traim… ocupati cu cele bune, ca sa nu apucam sa facem prostii. Si mai am un gind de incheiere. Am citiva pomi in gradina care de atita roada au crengile frinte. Ma intreb daca exista credinciosi care sufera din cauza ca au prea multa roada... ma intreb... Crengile mele nu sint in pericol de rupere. Tu cum stai cu crengile? Dar cu roadele?