Valoare? Zero.
Reputatie? Dusa pe apa sambetei...
Tot ceea ce faceam era sa ma refugiez in camera si sa plang pana adormeam. Nu mai aveam incredere in nimeni, nici nu mai voiam sa mai aud pe nimeni vorbind.
"Doamne, de ce? De ce lasi sa mi se intample asa ceva? Eu vreau sa ma schimb, sa Te urmez, sa Te cunosc si uite in ce belele M'ai bagat! Zi si Tu, e corect, e drept, e normal?"
Provocarea ce am primit-o de la El atunci a fost una care m'a lasat cu gura cascata.
"Lasa-Ma sa te iubesc"
“Nu pot. E nebunesc, imposibil!”
“Lasa-Ma sa o fac desi tie iti suna nebuneste, imposibil si cum mai vrei tu. Ma lasi?”
“Doamne... .”
“Da, stiu. Nu mai ai incredere in nimeni, uneori parca nici in Mine. Desi te lupti cu asta. Vreau sa te vindec, sa te iubesc, sa iti arat, demonstrez cat insemni pentru Mine.”
“Si eu ce sa fac?”
“Nimic. Tu nu trebuie sa faci nimic. Lasa'Ma pe Mine sa iti vindec inima, mintea, perspectiva cu care vezi oamenii acum, sa iti dau putere sa ierti, sa ierti, sa ierti.”
Bineinteles ca am comentat. A trebuit sa ma puna la colt, sa simt in fata repiratia Lui spunandu-mi ce vrea de la mine.
Dintr-odata insa am inteles dincolo de cuvinte, de cat puteam pricepe pana atunci ca Domnul ma iubeste cum nu intelesesem niciodata, ca ma vrea frumoasa, intreaga si nu schimonosita, umflata de plans si resentimente. Atunci am surprins inima Lui de Tata ce sufera pentru mine dincolo de aparent, cuvinte, ganduri, idei. Mi'a trimis oameni ce au fost si sunt adevarate bandaje de dragoste, ce au suportat neincrederea cu care i'am tratat, uneori remarcile pline de sarcasm. Dar care nu au renunt sa imi fie alaturi, sa creada in mine cand nici eu nu'mi mai dadeam nici o sansa.
Sunt in proces de vindecare, de invatare, de curatare, slefuire. Eu pot sa ii tratez pe oameni ca pe o pereche de papuci numai buni de aruncat dar Dumnezeu nu face asta niciodata, cu nimeni, nicicand.
Numai daca tu refuzi sa te lasi pe mana Lui atunci El te lasa in pace. El nu va trece niciodata peste alegerea ta.
