RUPTI DE ATITA ROADA...

 

     Nu prea am inspiratie de o vreme. E cald afara... e racoare inauntru... si lenea-i cucoana mare. Nu stiu daca e din cauza virstei sau a caldurii... Mi-a ajuns si mie cit am muncit in viata, dar de la o vreme, ma trag una doua la sedere. Si e o lene generala. Nu prea vreau nici sa gindesc. Pun capul pe perna si am un singur dor... si o singura dorinta. Sa nu ma deranjeze nimeni.
     Gradina nu mai este asa cum era odata... dar mi-e mila totusi de plante si nu le las sa moara. Asa ca mai ies pe inserate si ud gradina din cind in cind. Am multi pomi fructiferi. Si am niste pruni... sint de toata groaza, atita rod aduc in fiecare an. Li se rup pur si simplu crengile.
     Ma uit la ei cu rusine. Nu... nu ma inspira, ci imi dau un sentiment de vinovatie. Deunazi ma gindeam la versetul acela din Galateni 5:22-23 care ne spune despre roada: „...roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” 
     Si ma gindeam eu... ca daca am fi si noi credinciosii plini de roada in cele spiritual, ar trebui sa aratam ca prunii mei carora li se rup crengile de atita fructe. Va puteti imagina asa ceva? Sa fim rupti si indoiti de atita facere de bine?! Cum ar trebui sa aratam daca am purta roada rabdarii? Dar daca dragostea ar fi coapta si ar zemui prin noi... si am iubi pe toata lumea? Am fi ca o bautura ametitoare de pruna... plini de bucurie si de rivna pentru Domnul... Hmmm... Ce ziceti? Ne rup si pe noi roadele Duhului Sfint ? Sau...  ne acoperim cu frunze ca Adam si Eva in gradina Edenului?
 

DOUA MERE... SI O MUSCATURA...

   

    Era timpul sa va spun iara o poveste. Nu stiu daca mi-o amintesc asa de bine, dar ma straduiesc.
     O fetita dragalasa stringe doua mere la piept. Sint frumoase si lucioase... si promit parca sa fie zemoase, si aromate, si dulci. Ce mai? Iti lasa gura apa si inghiti in sec, nu altceva. Mamica se uita cu duiosie la fetita ei...
- Ce mere frumoase ai, papusa mamei; nu vrei sa imi dai si mie un mar? Ca uite, ai doua...
      Fetita se uita cind la un mar, cind la celalalt si in urmatoarea secunda musca cu putere dintr-unul. Zeama ii curse pe barbie. Mama se uita cu sprincenele ridicate si putin dezamagita. Nu apuca insa sa spuna niciun cuvintel pina cind frumusetea ei de fata musca cu pofta si din celalalt mar.
     De-acuma, mama e suparata foc... si pe buna dreptate. La asta chiar ca nu se astepta...
- Pai bine, fata mea, chiar asa? De ce ai muscat din amindoua merele, nu ti-a ajuns numai unul?
- Trebuia sa musc, raspunde scurt micuta ei. Cum altfel as fi stiut care este mai bun? Uite... asta e cel mai dulce! Si ii intinse mamei marul cel dulce...
..........................
De cite ori a trebuit sa ne muscam buzele cind am sarit la vreo concluzie gresita? "Judecata este a Domnului" - asa scrie in Biblie; doar El stie intregul adevar. Invatam cite ceva nou in fiecare zi... nu-i asa?

OMUL CEL CU CAL FRUMOS

Omul cel cu cal frumos…(poezie de Costache Ioanid, nepublicată)

Pe-un drum de sat în zori de zi
trecea un om străin,
un om cu plete colilii,
cu chip smerit, blajin.

Și cum trecea cu pas domol
înaintând spre deal,
zări-ntr-o curte un bărbat
ce țesăla un cal.

Bătrânul se uita uimit
cu pasul tot mai rar
și gânduri tainice-i veneau
privind spre gospodar.

Iar când ajunse-n dreptul lui
i se-adresă din drum:
-Frumos ți-e calul și-ngrijit
e-o fală oarecum.

Dar, uite dragul meu, aș vrea
un gând a-mi limpezi:
cam câtă vreme cheltuiești
cu calul zi de zi?

-Trei ore taică, dar mi-e drag,
e-un cal cât trei moșii,
căci cel mai mândru de la noi
e calul meu, să știi!

-Trei ore, cum trei ore chiar?
ascultă, de nu-i bai:
dar sufletului tău, pe zi
or’, câtă vreme-i dai?

-O, pentru suflet mă întrebi?
și omul a tăcut
și-a zis apoi cam încurcat:
-Nu-i dau nici un minut.

Iar călătorul cel bătrân
vorbi ușor și blând:
-Trei ore zilnic pentru cal
și pentru suflet, când?

Ești un om vrednic, ce e drept
și nu ți-e drag să stai,
dar omule, nu te gândești?
or’ suflet tu nu ai?

Eu sunt bătrân și coliliu
dar din ce văd acu’,
eu calul tău aș vrea să fiu,
dar sufletul tău, nu.

Și când la tronul lui Cristos
va fi ca să te sui,
tu, omul cel cu cal frumos,
de suflet ce-ai să spui?

***

Prieteni dragi, nu vreau să-nșir
cuvinte din văzduh,
dar oare n-ați uitat și voi
de suflet și de duh?

Nu țesălați și voi un cal?
Nu pierdeți timpul sfânt?
Nu risipiți voi ore-ntregi
pe pulbere și vânt?

Întreabă-te în orice zi
în cuget, hotărât:
atâtea ore pentru cal?
și pentru suflet cât?

AR FI TIMPUL

   

     Imi plac florile... cred ca este evident, nu? Am pus multe flori pe blog dintotdeauna. Dar desi ma uit cu placere la ele, nu ma gindesc pina la capat, ci doar superficial. Ma bucur de frumusetea lor, de culorile si aromele pe care le raspindesc... Insa uit ca au fost create pentru mine... pentru tine... pentru noi!
     Ma bucur de darul acesta minunat, dar nu Ii multumesc indeajuns (sau poate deloc) Celui ce ni l-a dat. N-ar fi oare timpul sa ne uitam in jurul nostru si sa-I multumim pentru bogatia de culoare si frumusete pe care, cu maiestrie, Dumnezeu a creat-o pentru noi?

CUM NE TRAIM CREDINTA IN FATA COPIILOR NOSTRI?

   

     Am auzit o emisiune interesanta. Se pare ca tot mai multi tineri din familii de oameni credinciosi, crestini, incep sa se departeze de credinta intre terminarea liceului si facultate. S-au conceput niste chestionare la care au raspuns vreo 50 de familii cu copii de aceasta virsta si... s-au tras concluziile.
      Discutia a inceput de la ideea ca multi parinti pun un accent deosebit pe reguli de comportare si mai putin pe relatia copiilor lor cu Domnul Isus. De voie, de nevoie, atita vreme cit stau in casa parintilor, copiii trebuie sa se supuna, dar de cum parasesc casa parinteasca incep sa renunte la aceste reguli. Nu ca regulile nu ar fi bune - dar nu regulile sint obiectivul cel mai important, spuneau cei care au studiat acest fenomen. Este important ca noi, parintii, sa vorbim despre harul, mila, dragostea lui Dumnezeu mai intii de toate. Si din respect pentru Cel care ne-a dat salvarea si mintuirea, ne straduim mai apoi sa avem reguli de comportament potrivite ca fii de Dumnezeu.
     Mi-a placut mult un gind - in afara de religiile crestine, toate religiile au la baza o seama de reguli care trebuie respectate pentru ca, pina la urma, sa ajungi sau nu in nirvana... ma rog, in paradisul cu fete fecioare... sau mai stiu eu - sa te reincarnezi in vreun animal, chiar intr-unul rozator...
     Dumnezeu a pregatit mintuirea pentru noi si ne-o da gratis. Nu regulile ne mintuie, nu comportamentul nostru impecabil. Ca oricum nu putem fi perfecti. Asa ca starea noastra de pacatosi are mai intii nevoie de har... avem nevoie sa platim (si noi nu putem) sau cineva sa plateasca pentru toate nelegiuirile facute. Asta este cel mai important lucru pe care trebuie sa li-l spunem copiilor nostri. Sa nu ne prezentam ca niste oameni perfecti inaintea lor - ca nu sintem - si nimeni nu este. Sa acceptam ca sintem pacatosi, sa ne insusim greselile, sa ne cerem iertare daca e nevoie, sa fim realisti. Copiii ne vad si ne judeca - si pe drept. Sa le spunem mai intii despre iertarea Lui .
     Mi-a placut povestioara spusa de o doamna, coautoare a cartii "Sticky Faith". Fetita ei de 5 ani se juca cu prietena ei. La un moment dat, fetita autoarei imprumuta ceva haine de-ale mamei ei si incepu sa o imite. Astfel ca, isi puse un deget aratator  in obrazul prietenei ei si ii trase acesteia o cearta in toata regula si o trimise la culcare in camera ei.
     Scriitoarea a zimbit la inceput amuzata, doar ca la un moment dat a realizat ca asa o vede fetita ei pe ea... certind-o intruna si impartind reguli de disciplina. Asta i-a dat de gindit...
     Poate ca am reusit sa va fac si pe voi sa va ginditi la modalitatea cea mai sincera de a practica credinta in  casa voastra. Reguli numai? Sau smerenie in fata unui Tata milostiv si a unui Fiu plin de dragoste? Cum ne traim propria credinta in fata copiilor nostri? Asta ne da mult de gindit!...

GINDURI... DE SIMBATA SEARA...

   

      De cind ma stiu pe lumea asta tot invat. Si ma tot corectez... si tot nu stiu mare lucru, si tot ramine ceva de indreptat. Se intimpla insa ceva interesant odata cu trecerea timpului; am ocazia sa vad cite un rod al vreunei seminte aruncate cu muuuuult timp in urma - adica o fapta (nu neaparat a mea), o investitie buna, facuta de cineva, si de care se alesese praful sau cel putin asa parea la un moment dat, dar care in timp a adus beneficii si roade neasteptate.
     Noi, oamenii, vrem ca ori de cite ori facem un efort sau o investitie sa vedem rezultatul imediat. In gradina lui Dumnezeu insa lucrurile se intimpla altfel. Iti arunci piinea pe ape si dupa multa vreme, tocmai cind esti flamind, lihnit... primesti bucatica inapoi... proaspata!
     Investesti ceva intr-un tinerel care nu vrea sa asculte, care nu este interesat de nimic, care prada tot si dispretuieste absolut orice valoare. Si te uiti cu durere cum ti-ai irosit "orzul pe giste"... cum ii auzeam eu pe batrini spunind. Si totusi... Dumnezeu poate face ca, in timp, tinarul ajuns om matur si la mare inghesuiala sa isi aminteasca de momentele acelea pe care le-ai crezut uitate, de investitia aceea pe care ai crezut-o pierduta... si intocmai ca fiul risipitor sa aiba un moment de trezire, si de hotarire, si de intoarcere.
     Mie acest lucru imi spune mult. M-am hotarit de o vreme incoace sa-mi deschid ochii sa vad ce se mai intampla pe la poarta mea. Si de multe ori cind faci o treaba buna ai senzatia ca ai risipit, ca ai aruncat, ca ai pierdut timp, sau energie, sau bani, sau bunuri aiurea. Dar date lui Dumnezeu, aceste lucruri nu se pierd.
     Am avut placerea sa imi gasesc felia de piine proaspata din mina propriilor mele copile. Lucruri facute sau spuse cu mult timp in urma si care nu au fost bagate in seama au iesit la suprafata si au avut un impact in viata lor mult mai tirziu in viata - si impactul a fost atit de mare, ca au simtit nevoia sa impartaseasca cu mine ce anume si-au amintit si ce anume le-a schimbat viziunea ce o aveau. Acuma uitindu-ma in urma imi pare rau ca n-am aruncat mai multa piine... si in mai multe directii, as fi avut mai des prilejul sa ma bucur de roadele semintelor aruncate in tinerete.
     Dar nu-i tirziu nici astazi... ca tot ce gaseste mina noastra sa faca bun va fi rasplatit odata. Pina si un pahar de apa are pret in valuta cerului daca este dat la timpul potrivit si cu atitudinea potrivita. Si cind esti in slujba Domnului, nu te scoate nimeni la pensie...

ESTE VREMEA...

• Orice lucru îşi are vremea lui
• ¹ Toate îşi au vremea lor şi fiecare* lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.
• * Ecl 3:17; Ecl 8:6;
• ² Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea* ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.
• * Evr 9:27;
• ³ Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;
• ⁴ plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;
• ⁵ aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea* ei;
• * Ioel 2:16; 1 Cor 7:5;
• ⁶ căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei;
• ⁷ ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea* ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;
• * Amos 5:13;
• ⁸ iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul* îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.
• * Luca 14:26;
• ⁹ Ce* folos are cel ce munceşte din truda lui?
• * Ecl 1:3;
• ¹⁰ Am văzut* la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
• * Ecl 1:13;
• ¹¹ Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că* omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
• * Ecl 8:17; Rom 11:33;
• ¹² Am ajuns* să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor;
• * Ecl 3:22;
• ¹³ dar şi faptul că un om mănâncă* şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu.
• * Ecl 2:24;
• ¹⁴ Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci şi la ceea ce face El nu mai este nimic* de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.
• * Iac 1:17;
• ¹⁵ Ce* este a mai fost şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut.
• ................................................................................

     Astazi am ajuns la concluzia ca daca Solomon n-ar fi scris toate astea... precis le-as fi scris eu. :)

     Ok... este o gluma... doar ca este o gluma serioasa. Mai mult ca oricind, cuvintele lui Solomon sint valabile, cel putin pentru mine. Am aproape 60 de ani si uitindu-ma in urma gasesc ca fiecare cuvintel de mai sus a trecut prin sita experientei mele de o viata. Sint lucruri pe care le-am facut si nu le mai pot face. Nu mai am energia sa le fac... nu mai am inclinatia, rabdarea, puterea. Caci orice lucru isi are vremea lui - si daca nu faci la timpul potrivit ceea ce ai de facut, s-ar putea sa fie prea tirziu cind te hotarasti. 

     Sint lucruri de care ma bucur - fiind constienta de oportunitati, am actionat cind a trebuit. Si sint lucruri pe care le regret. Unul dintre regretele mele este ca am lucrat mult peste orele de serviciu gindindu-ma ca mai multi bani in bugetul casei sint mai importanti decit prezenta mea acasa. Gresit!... Fetele mele sint la casele lor si cele citeva ore in plus pe care le-as fi petrecut cu ele s-au dus... si nu se vor mai intoarce.
       Mi-amintesc cind veneam de la munca obosita si stateam intinsa pe pat in camera mea. Buna mea locuia la mine si imi spunea din camera alaturata: "Hai si mai stai la povesti cu mine, ca mi s-a urit singura toata ziua"... Si ii spuneam: "N-am chef de vorbit acuma, Buna... mai tirziu..." 
     Si s-a facut tare tirziu acuma... Buna mea e plecata la Domnul de 17 ani. Si ce n-as da sa pot sa stau la povesti cu ea in cite o seara...
         Dar astea sint doar exemple usoare si cu consecinte mai putin grave. Pe Buna o s-o vad curind, si copilele mele vor merge si ele tot unde ma voi duce eu (multumesc, Doamne Isuse, de sansa pe care ne-ai dat-o). Dar exista anumite lucruri pe care nu le putem amina. De pilda... cind Titanicul se scufunda, oamenii nu au mai stat la taifas in timp ce barcile de salvare se incarcau cu oameni si se departau de vaporul gata sa se scufunde... De-aia ma gindesc la cei care amina sa se impace cu Dumnezeu. Oare ce or fi asteptind? 
    Cind lucram ca laborant la Catedra de Geologie a Institutului de Mine Petrosani, ii auzeam adesea pe profesori explicind despre o eventuala scufundare a Coastei de Vest a Californiei in urma unui cutremur puternic. Se aud mereu vesti despre acest lucru in ultimii ani. Compania pentru care lucrez a facut cu citeva saptamini in urma un fel de repetitie cu unele cadre in vederea unei catastrofe. Lumea in care traim este subreda... oare chiar nu ne pasa ce se va intimpla cu sufletele noastre dupa moarte?
        Si Solomon mi-a amintit astazi din nou ca fiecare lucru isi are vremea lui... chiar si pocainta. De fapt, orice moment in care sintem inca in viata este ...momentul potrivit. Este vremea... nu vi se pare?

      

     

CINE SINT OAMENII NEFOLOSITORI?

"In lunga mea viata, am ajuns la o concluzie : un singur om care este nefolositor este o rusine, doi oameni nefolositori sint o firma de avocati, si trei sau mai multi oameni nefolositori sint congresul"
.....................


"In my many years, I have come to a conclusion that one useless man is a shame, two is a law firm, and three or more is a congress."
-- John Adams

RUGACIUNEA NOASTRA!!!

Am mai postat aceasta rugaciune pe blog si cred ca am sa o mai pun din cind in cind... se potriveste zilei de ieri, ca si zilei de astazi...
...........................................

Aceasta a fost o rugaciunea spusa in Kansas, la deschiderea Sesiunii Senatului (cu citiva ani in urma). Este evident ca rugaciunea are inca darul sa-i supere pe unii oameni. Cind pastorul Joe Wright a fost rugat sa deschida noua sedinta de lucru a Senatului cu rugaciune, toata lumea se astepta la generalitatile obisnuite, in schimb, iata ce au auzit:

"Tata Ceresc, venim in fata Ta astazi sa Iti cerem iertare si sa Iti cerem calauzire. Noi cunoastem Cuvintul Tau care spune "vai de cei ce spun raului bine", dar asta este exact ce am facut noi.

Ne-am pierdut echilibrul spiritual si ne-am intors valorile cu susul in jos. I-am exploatat pe saraci si am numit "loterie" aceasta exploatare. I-am premiat pe lenesi si am numit premiul "ajutor social". I-am omorit pe cei care inca nu se nascusera si am zis ca asta este "dreptul nostru de a alege".

Apoi i-am impuscat pe cei care faceau avorturi si am zis ca "facem dreptate". Am neglijat sa ne disciplinam copiii si am zis ca ii crestem cu "valoare de sine" (self esteem). Am abuzat de puterea care ne-a fost data si am numit-o "politica". Am luat bunurile ce nu ni se cuveneau si am zis ca e vorba de "ambitie".

Am poluat aerul cu spurcaciuni si pornografie si am numit asta "libertate de expresie". Am ridiculizat valorile care au rezistat timpului, mostenindu-le de la stramosii nostril, si am zis ca noi sintem mai "luminati".

Oh, uita-Te in inima noastra astazi, Dumnezeule, curata-ne de orice pacat si elibereaza-ne!
Amin!!!!
…………………………..
Raspunsul a fost imediat. Un mare numar de senatori au iesit afara in timpul rugaciunii, in semn de protest. In urmatoarele sase saptamini, Central Christian Church unde era pastor Rev Wright a fost invadata de peste 5.000 de apeluri telefonice, numai 47 dintre ele fiind dezaprobatoare. Si Biserica a primit cereri pentru o copie a acestei rugaciuni chiar din tari indepartate - India, Coreea si tari africane.
Comentatorul Paul Harvey a citit aceasta rugaciune la emisiunea sa de radio - "The rest of the story"… si raspunsul a fost uimitor de mare in raport cu alte emisiuni interesante pe care le-a avut.

DACA SUPRAVIETUIESTI, SA STII CA TE IUBESC...

O poveste adevarata - despre sacrificiul unei mame in timpul cutremurului din Japonia.

Dupa cutremur, cind echipele de salvare au inceput sa caute printre ruine dupa supravietuitori, au ajuns la casa unei tinere femei, si printre crapaturile casei darimate i-au vazut corpul. Pozitia ei insa era cam ciudata, ca era parca ingenuncheata pentru rugaciune; corpul era inclinat inainte - miinile parca erau suport pentru un obiect. In cadere, acoperisul i-a zdrobit spatele si capul.

Intimpinand atitea dificultati pentru a o scoate de acolo, comandantul operatiunii de salvare isi intinse totusi mina printr-o crapatura ingusta, ca sa o atinga. Spera ca femeia sa mai fie in viata. Dar corpul rece si teapan l-a convins ca femeia murise.

Impreuna cu ceilalti membri din echipa lui s-au departat de casa femeii indreptindu-se spre o alta cladire ca sa caute dupa supravietuitori acolo. Dar ceva parca l-a atras inapoi, ca sa se mai uite o data. Din nou a ingenuncheat linga crapatura aceea ingusta pe unde vazuse femeia si a intins mina sa caute in spatiul de sub corpul femeii. Dintr-odata a scos un tipat …

-Un copil!… Am gasit un copil!…

Cu totii au inceput sa lucreze impreuna sa inlature gramezile de materiale si obiecte din jurul corpului acestei femei. Un baietel de 3 luni, infasat intr-o paturica cu floricele, era inca sub corpul neinsufletit al mamei lui. Era clar ca femeia facuse un ultim efort si un ultim sacrificiu ca sa-si salveze fiul. Cind casa a inceput sa se naruie, ea si-a adapostit copilul cu propriul ei corp. Baietelul inca dormea cind echipa de salvare l-a scos de acolo. Un doctor a venit si l-a examinat. Cind i-au deschis paturica, au gasit un telefon celular. El avea scris in el un mesaj. Mesajul spunea…”Daca ai sa supravietuiesti, sa stii ca te iubesc”. Cei prezenti si-au dat unul altuia celularul ca sa citeasca mesajul. Toti cei care au citit mesajul aveau lacrimi in ochi… ”Daca supravietuiesti, sa stii ca te iubesc”… asa este dragostea unei mame…