EXECUTIE A COPIILOR CRESTINI IN SIRIA

NU SA DAM... CI SA NE DAM...

   

O catelusa pe nume Lilica, de la periferia orasului, traieste pe apucate. Zilnic strabate 2 km de la periferie la capatul celalalt al orasului pentru o punga. O punga cu mincare. O profesoara a vazut-o pentru prima data cautind de mincare si i s-a facut mila de ea si i-a pus ceva intr-o punga . Ea se astepta ca sa o vada pe catelusa ca rupe punga si infuleca mincarea pe care i-a pus-o inauntru, dar spre surprinderea ei, catelusa a luat punga si a plecat. Treaba asta s-a repetat de citeva ori si, la un moment dat, Doamna Lucia s-a decis sa o urmareasca sa vada ce face cu punga cu mincare.
    Mare i-a fost mirarea cind a descoperit ca la capatul calatoriei erau puii catelusei si alte animale flaminde cu care catelusa impartea mincarea din punga.
    Astazi am citit acest articol, si sub el erau citeva comentarii. Unul in special li se adresa celor care au milioane si nu au nici macar atita inima cit are catelul asta, si mor oamenii de foame linga ei fara sa le pese.
    Comentariul este indreptatit intr-o oarecare masura. Dar mi-am amintit de o intimplare din Biblie, pe care o gasim La Matei 12:41-44.

• "Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult.
•  A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan.
•  Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie;
• căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”
• 
  
• Si textul respectiv m-a facut sa inteleg ca raspunsul la nevoile altora nu este o atitudine de indignare fata de cei ce au si nu daruiesc... Nu pareri si sfaturi pentru altii, ci actiune din partea noastra, a fiecaruia. Si nu cere nimeni sa impartim averi, mai ales daca nu le avem; ci sa dam din ce avem. Asteptam ca altii sa faca, altii sa lupte, altii sa voteze, altii sa dea. Sintem suparati pe lume, dar nu ne uitam la noi si la actiunile noastre. 
•      Domnul Isus ne da asa un exemplu minunat in acea vaduva saraca. Aproape ca e greu sa explici in cuvinte valoarea gestului. 
•      Imi mai amintesc faptul ca Domnul Isus a hranit multimile din hrana unui copil, din saculetul lui. Dumnezeu poate face minuni nu daca daruim... ci daca ne daruim. 

CITE CEVA DESPRE... ALTCEVA!

Cu citiva ani in urma, la 20/20 era un preot care daduse interviu. Nu stiu ce preot: ortodox sau catolic, dar nu conteaza. Povestea el ca a ascultat, cu ani in urma, destainuirea unui om care comisese o crima. Conform rinduielii preotesti, pe care eu n-o cunosc, asa ca va spun doar povestea cum o stiu…preotul trebuia sa pastreaze spovedania, sa nu spuna nimanui. Pentru crima comisa, un alt om este dus la inchisoare. Dar preotul credincios juramintului facut nu poate sa spuna nimic autoritatilor.

Dupa vreo 7 ani, adevaratul criminal moare. In sfirsit , preotul se simte dezlegat de juramintul lui si anunta autoritatile, care apoi il elibereaza pe omul nevinovat.

Povestea de mai sus poate fi discutata la infinit. Aproape nu cred ca noi oamenii putem conveni care ar fi fost solutia. Am tendinta sa cred si sa admir chiar pe acest preot care si-a tinut juramintul si desi era un criminal omul cu care avea de-a face, el i-a oferit serviciile lui fara rezerve, si si-a tinut promisiunea facuta, chiar daca sint sigura ca a atirnat greu pe constiinta lui. Si mai adaug ca n-as fi vrut sa fiu omul care a stat in inchisoare 7 ani pentru ca cineva care a stiut adevarul nu s-a dus sa-l spuna si l-a aparat astfel pe criminal…

Pentru mine, povestea asta a stirnit o groaza de ginduri. In primul rind… oare avem si noi in celelalte confesiuni lideri care sa aiba un asa respect pentru pozitia lor, pentru slujba pe care o fac, incit sa poata asculta durerea si pacatul cuiva si sa pastreze secretul? Cind criminalul s-a dus sa se spovedeasca a facut-o pentru ca pacatul savirsit l-o fi chinuit …s-a dus sa se elibereze si el. Nu stiu ce i-o fi spus preotul, dar din comportamentul lui, pare ca a fost loial juramintului facut si slujbei sale; nu pot sa cred decit ca i-a spus si omului in cauza tot ce trebuia sa auda… si tot ce stia el sa-i spuna.

Un alt aspect ar fi… unde mai sint astfel de oameni, la care sa poti sa-ti descarci sufletul? Citeam pe blogul fratelui Marius Cruceru despre un tinar care s-a spinzurat. De citeva ori m-am apucat sa scriu, dar incerc sa-mi controlez uneori comentatul, stiind precis ca am si asa prea multe opinii. Gindul meu era insa la faptul ca multa lume sufera de depresie… si sufera fara sa aiba curajul sa spuna cuiva. Stiti de ce? Pentru ca noi toti stim cum sa judecam… dar nu stim nici sa fim loiali, si nici sa dam o mina de ajutor…

Depresia poate sa vina din multe motive, dintre care poate fi si un dezechibliru chimic. Pacatul este un alt motiv, da; dar spuneti-mi mie cine nu pacatuieste? Daca nu intr-un fel, atunci intr-altul. Cine ne-a pus pe noi judecatori? Ni s-a spus ca bunatatea noastra sa fie cunoscuta de toti oamenii. De judecat se ocupa mult prea multi oameni, si profesionisti, si neprofesionisti…de bunatate, mai putini sau deloc.

Stiu, si nu ma intrebati de unde stiu, dar stiu! Stiu ca cei aflati in depresie cauta mai intii sa atraga cumva atentia celor din jur… ca au nevoie de ajutor. “Cineva, undeva …please… ridicati din coltul asta de greutate, ca imi ard muschii… e prea greu pentru mine…” parca ar vrea sa spuna. Si stiti ce spunem noi? “Cine te-a pus sa-l iei in spate, doar ai stiut ca e prea greu.” Si oricit de adevarat ar fi, poate explicatia ar fi auzita mai bine, si impactul mai valoros, daca ar veni dupa ce ai pus mina si i-ai ridicat sarcina si l-ai ajutat un pic.

Apoi birfa… Nu-i asa ca nu-i un pacat mare? Citi oameni si-au pus capat zilelor si cauza primara a fost… birfa? Multi!… Citi au suferit din cauza ei? Si mai multi. Asta este unul dintre motivele pentru care oamenii nu au cui in afara lui Dumnezeu sa-si plinga necazurile. Si stiu ca Dumnezeu asculta…Dar care ar trebui sa fie rolul nostru de copii ai Lui, daca nu si ala sa ascultam, sa intelegem, sa ne purtam cu bunatate, sa mijlocim, sa dam dovada de caracter, sa fim oameni de incredere…

Povestea cu care am inceput este un izvor nesecat de idei si discutii. Si din ce ma gindesc mai mult am parca mai multe intrebari decit raspunsuri; si nici raspunsurile care le am nu sint prea sigura de unele… Voi ce ziceti?

de tinut minte...

DOR...

     Mi-e dor de pace… o pace care sa cuprinda absolut toate aspectele vietii. O pace care aduce o  armonie, pe care abia copilaria si inocenta sa poata  s-o inteleaga. Undeva in sacul meu de amintiri, abia zaresc un timp in care problemele erau mici, si sperantele mari… uriase chiar. Si azi gindindu-ma la pacea asta care lipseste in intreaga lume, am tras concluzia ca mi-e dor de vesnicie; ca doar acolo, in eternitatea Lui Dumnezeu, o sa putem visa la ceva si vom sti ca o sa avem timp si sanatate, si pace, sa ne bucuram de acel lucru.

     Traim intr-o permanenta asteptare. Ceva interior ne spune ca asta nu-i locul nostru permanent, si asta nu este tot ce poate fi. Inconstienti, asteptam mereu  mai mult si mai bine, si deocamdata nu apare - ca sintem aici si sintem acum. Biblia spune ca Dumnezeu a pus in noi si gindul vesniciei… Si cred ca mi-e dor de vesnicie… sau mi-e dor de El?

SAMARITEANUL...GRIJULIU...

Nu stiu daca faptul ca imi plac povestile cu tilc este si motivul pentru care am o ureche asa de receptiva in privinta acestor povesti… Cert este ca aproape in fiecare zi ori aud, ori vad, ori citesc ceva cu "miez", din care pot sa rup un colt de adevar, un coltisor de invatatura si pentru mine.
     Ieri in drum spre casa… am ascultat la "Focus on the family". Ei au intotdeauna subiecte interesante. Pacat ca ce ascultam era doar partea a doua a uneia dintre cele mai indragite emisiuni de radio de prin 1998 incoace. Si titlul era… "Numele acestui om era… Norman". Cum ziceam, asta era partea a doua si din ce a urmat am putut doar sa banuiesc ca prima parte era povestea unui om batrin, vagabond al strazii, si cum cineva s-a imprietenit cu el si i-a schimbat acestui om, pe nume Norman, viata. Dar …in cele din urma, cel care l-a ajutat pe Norman recunoaste ca de fapt Norman a fost acela care i-a schimbat lui viata si ca de la Norman a invatat lectii nepretuite pe care Dumnezeu nu i le-ar fi putut explica fara ajutorul acestui om. Norman murise prin 2006, dar cel care povestea spunea cu tremur in voce ca inca ii duce dorul… si ca abia asteapta sa-l reintilneasca in cer.
     Pentru ca emisiunea asta a fost repetata de-a lungul anilor de vreo 8 ori - cu succes de fiecare data, cei de la radio s-au hotarit sa adune comentariile ascultatorilor si sa le prezinte in emisiunea de ieri. Am ascultat cele mai diverse si mai miscatoare marturisiri. Unul dintre ascultatori spunea ca el are un asemenea "Norman" acasa. Era copilul lui, care nu se putea integra nicicum in viata sociala - ca a ramas de-alungul anilor un singuratic, privind mereu de departe cum interactioneaza colegii lui - dar fara ca el sa se poata apropia de nimeni. Si cit de mult il durea pe acest tata faptul ca fiul lui nu avusese niciodata nici macar un singur prieten. Am ascultat multe marturisiri - dar am sa redau doar citeva care mi-au ramas imprimate in memorie.
     O doamna spunea ca s-a mutat intr-un alt oras si ca nu avea acolo nici o prietena. Si cum statea singura intr-o zi in cafeteria… s-a rugat in gind si I-a cerut Domnului sa-i trimita pe cineva la masa ei, ca sa stie precis ca acea persoana este persoana aleasa de Dumnezeu special pentru ea.
     Marturisea doamna ca toata lumea minca linistita, dar era intre oamenii din sala o femeie cu gura mare… si vorbea neintrebata si ridea aparent fara motive la propriile ei replici - pe care oamenii se straduiau sa nu arate ca le aud macar… si cum femeia asta galagioasa s-a apropiat de masa ei si a zis in stilul ei lipsit de finete…"Ce zici? Sint in cautarea unei prietene… toata lumea este ocupata… pot sa stau sa maninc aici cu tine?"
     Doamna ramase fara suflare… si tare i-a parut rau ca facuse rugaciunea ce-o facuse un minut inainte… si… pusa in fata situatiei respective, a dat din cap aprobator. Dar marturiseste ea… ca Dumnezeu pregatise cea mai curioasa si interesanta aventura a vietii ei… si ca aceasta femeie a devenit in timp prietena ei cea mai buna. Spunea ea… ca femeia aceea guraliva fusese crescuta intr-o casa plina de baieti si imprumutase stilul acela barbatesc de comportament. Ca in timp lucrurile s-au schimbat… nu… nu femeia asta s-a schimbat - ci schimbarea a aparut in ea, cea care spunea aceasta poveste. Iar guraliva… guraliva a ajuns sa tina prelegeri in toate colturile tarii - sa aiba mult succes si multa popularitate.
     Au urmat multe alte marturisiri… si mi-am amintit apoi de doua incidente din viata mea. Unul dintre aceste incidente s-a petrecut pe vremea cind faceam o naveta mai lunga ca asta de acum, in Bay Area, la Freemont. Intr-o dimineata, sus pe dealurile de la Livermore, am vazut o batrinica de culoare, zgribulita linga masina ei trasa pe dreapta intr-unul din spatiile acelea desemnate pentru refugiu. M-am cumpanit - si cum in mintea mea judecam adesea ca teoretic vorbesc multe, dar nu reusesc sa practic ceea ce sustin… m-am hotarit sa opresc si sa vad cum o pot ajuta. Si am deschis geamul in timp ce batrinica se apropia de masina mea. Dar cind era aproape sa ajunga la mine… din masina ei au iesit patru barbati de culoare care se indreptau si ei cu pasi mari catre masina mea. Am avut asa un soc uitindu-ma in oglinda retrovizoare… si nu am apucat sa-mi revin cind batrinica a fost deja la geamul meu. Panicata cum eram insa… am vazut in oglinda o masina de politie care tocmai a tras linga masina lor… la secunda. Asa ca… emotionata, i-am spus doamnei in virsta… uite politia…ei te pot ajuta acuma… si ea s-a reintors, si eu am plecat.
     Nu stiu exact cine au fost oamenii respective - ar fi putut sa fie niste oameni cumsecade. Domnul stie… dar s-ar fi putut ca masina politiei sa fie ajutorul meu de la Dumnezeu… prea a venit la secunda. Biblia spune ca ingerii Domnului tabarasc in jurul celor ce se tem de El si ii scapa din primejdie. Eu nu cred in coincidente… din moment ce nici un fir de par din cap nu ne cade fara stirea Lui.
     Cert este ca… de atunci am devenit mai vigilenta… si nu stiu cit e de bine sau cit este de rau. Pacat ca uneori nu poti sa faci un lucru bun, sa ajuti pe cineva, din cauza fricii…
     Si imi amintesc acuma un alt incident. Intr-o duminica dimineata am ajuns la Biserica, si Deb, care fusese in vizita peste noapte la prietena ei, mi-a zis ca n-a luat micul dejun, ca a refuzat sa manince, dar ca ii era acuma foame. Cum era un "Jack in the box" la capatul strazii, am luat-o in masina si m-am dus sa-i cumpar ceva de mincare. Am cumparat mincare pt Deb si cu punga in mina am iesit afara. In parcare, un om in virsta cu o gaura in git… pe unde scotea un sunet ciudat cind vorbea s-a apropiat de mine si m-a intrebat daca nu-l pot duce la spital, ca nu se simte bine si n-are cine sa-l duca. Am cumpanit o vreme… si poate daca eram singura, as fi riscat; dar pentru ca eram cu Deb…i-am spus sa astepte putin, ca ma duc pina la biserica sa mai iau pe cineva cu mine. Si m-am dus, am luat pe fratele cumnatului meu in masina si i-am explicat despre ce-i vorba. Am mers in parcare - si omul nu era nicaieri. M-am temut ca a cazut pe jos pe undeva si m-am simtit responsabila pentru ca nu l-am ajutat imediat… L-am gasit in sfirsit… si omul mesteca tutun (gaura din git era de la o operatie facuta din cauza tutunului). L-am luat in masina si l-am dus la spital…
     Adevarul este ca este greu sa decizi sa faci pe Samariteanul milostiv . Nu stiu daca asa a fost dintotdeauna. Exista un risc de a deveni tu insuti o victima. Dar… cind reusesti sa iti invingi teama, sau repulsia, sau ideile preconcepute, sau rezervele… si alte cite bariere ne stau in cale atunci cind vrem sa dam cuiva o mina de ajutor… atunci abia reusesti sa simti un strop din ce a simtit Domnul Isus cind a venit in jegul, si negura, si miasma neplacuta a cestei lumi, ca sa ne scoata  din ea pe mine si pe tine… ca sa ne dea o sansa, o speranta, un viitor. Si nu a venit calcind pe vii si pe morti - a venit in starea cea mai umila, si S-a dat pe Sine omenirii sub chipul unui copil neajutorat, absolut vulnerabil… si lumea nu L-a primit atunci …si din nefericire ...nu-L primeste nici astazi...

LASA-TE CUCERIT DE SOARE!...

Se zice ca Vintul rece de Nord si Soarele au avut o disputa. Care din ei este cel mai puternic? Vintul se umfla si suiera cu toata forta lui si se ridica in niste virtejuri puternice, inghetind pina si lacrima de pe obraz… Soarele zimbea dulce…si atotstiutor…

Convins de puterea lui, Vintul de Nord uitindu-se in jur vazu un calator …si ii zise Soarelui…

-Vezi calatorul ala?

-ll vad… a raspuns Soarele clipind luminos…

-Uite, eu am sa-ti demonstrez ca pot sa suflu atit de tare, ca am sa-i iau dintr-o suflare paltonul de pe el…

-Incearca… zise Soarele linistit…

Si sufla Vintul de Nord… si sufla… si cu cit sufla Vintul de Nord mai puternic, si cu cit era mai rece cu atit calatorul stringea pe linga el paltonul mai tare, mai strins… mai hotarit sa-l pastreze si sa-si mentina caldura cu el…

-Ok… zise Soarele dupa o vreme… acum e rindul meu…

-Si Vintul de Nord n-avu incotro decit sa se opreasca si sa lase ca razele de soare sa incalzeasca …sa lumineze… sa invioreze. Si temperatura crescu… si calatorul nostru incepu sa transpire sub greutatea paltonului… si nu dura mult pina cind isi scoase paltonul si ramase in camasa…

-Ai vazut? Zise Soarele?...

…………………………………

Am auzit astazi povestea; si tocmai ma gindeam la copii, la nepoti, la viata. Ce lectie minunata! Sint sigura ca am gasi o multime de aplicatii in fiecare zi…

Mi-a venit in minte cunoscutul verset…”Caci atit de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe Singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”. Noi am meritat pedeapsa…”dar pe cind eram inca pacatosi”…Dumnezeu a pregatit salvarea noastra.

Intr-o zi… si nu mai este mult, va veni si ziua judecatii… dar nu vom fi pedepsiti pentru pacatele noastre…(pentru ele a murit Christos), ci pentru ca am refuzat “darul fara de plata” …care ni s-a dat. Dumnezeu este Soarele nostru datator de viata… El vrea ca dragostea Lui sa ne cucereaasca…

Da-ti paltonul jos… lasa-ti inima sa se incalzeasca …accepta mintuirea… lasa-te cucerit si invins de iubirea Lui!

CE FACI? (extrase din Psalmul 46)

Ce faci cind copilul tau vine si se agata de tine cu disperare… satul de durere? …Ce faci cind ti se termina cuvintele si cind miinile se obosesc, si tremura, si nu mai pot sa mingaie?… Ce faci cind ai terminat toate raspunsurile, si te bilbii, si nu mai ai niciun raspuns la indemina… Ce faci?
Am intins mina si am deschis Scriptura… cautind sa gasesc tot ce nu mai aveam in mine… tot ce nu mai puteam prin propriile-mi puteri…
Traim in vremuri grele… disperate… Oamenii nu mai stiu ce sa faca… Unii au sa fuga la munti… dar noi n-avem nici macar energie sa mai alergam. Si de ce am face-o oare, cind…”Dumnezeu este adapostul si sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseste niciodata in nevoi”
Ce faci cind te cuprinde disperarea?…
Iti amintesti ca… ”noi nu ne temem, chiar daca s-ar zgudui pamintul si s-ar clatina muntii in inima marilor…” “Dumnezeul ostirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scapare pentru noi – veniti si priviti lucrarile Domnului.” El face din cel mai disperat om un viteaz… cind acesta se urca in singurul turn de scapare care exista…
”Domnul ostirilor este cu noi!!!”

DE AZI INCOLO...

   

 De cind ma stiu am facut planuri. Imi pot organiza in minte orice, cu lux de amanunte. Am organizat nunti in familie, desi nu am nici o pregatire in domeniul asta; am organizat o orchestra cu copiii bisericii, invatindu-i sa cante la instrumente si luind-o de la  zero. Am facut piese de Craciun, ocupindu-ma de costume, aranjamente muzicale, dialog, decor... in fine, tot ce trebuia sa fie... Cind am dat de o problema , mi-am batut capul pina am gasit o solutie...
     Dar astazi... asa dintr-odata, si fara motiv ( zic eu) am ajuns sa nu pot sa ma gindesc mai mult decit la ziua de azi. Nu stiu daca este intelepciune care vine cu experienta, sau virsta... nu stiu de unde vine starea asta. Deb a depistat-o si crede ca am cazut in depresie... dar nu cred ca este depresie. Nu sint amarita deloc... doar amortita si poate un pic... indiferenta. Ziua de miine poate aduce orice... la lucru, acasa, in tara unde sint si... in lume. Putem noi schimba ceva?
     Singurul lucru care depinde de noi este atitudinea... si atitudinea mea este astazi... sa ma ocup strict de ziua ce imi sta in fata, fara sa ma uit in urma si fara sa fac planuri de viitor. Fara sa redecorez in minte sufrageria, fara sa planuiesc sa cumpar ceva, sa vind altceva, sa gatesc in gind si sa inghit in sec... sa sadesc un pom si sa-i vad deja roadele pe crengi...
      Nu... de azi incolo s-ar putea sa pun doar un picior in fata celuilalt, sa fac inca un pas... si n-am sa ma uit nici la ceilalti alergatori, si nici la linia de sosire. Am sa ma uit doar la incaltari, sa fie destul de comode...

CUM SA OCOLESTI... SUCCESUL!

Nu pot sa-ti dau o formula sigura pentru succes, dar pot sa-ti dau o formula pentru dezastru: incearca tot timpul sa implinesti dorintele altora.
............

"I can't give you a sure-fire formula for success, but I can give you a formula for failure: Try to please everybody all the time."

– Herbert Bayard Swope