Cu dragoste, deb
Sent from my iPad
(Nu am corectat greselile...ca si mie mi le corecteaza altii- asa ca la ce bun? Rodica)
08 June 2010
DEB VA MULTUMESTE ...
Cu dragoste, deb
Sent from my iPad
(Nu am corectat greselile...ca si mie mi le corecteaza altii- asa ca la ce bun? Rodica)
VERSETUL ZILEI
“Domnul mi Se arata de departe: "Te iubesc cu o iubire vesnica; de aceea iti pastrez bunatatea Mea!” (Ier.31:3) “
http://www.youtube.com/watch?v=8D4qWSlWrsc&feature=PlayList&p=6A4D066514052FBD&playnext_from=PL&playnext=1&index=71
Cineva sus in cer ma iubeste
07 June 2010
UNDE-I ACORDEONUL LUI UNCHIU TICU?
http://www.youtube.com/watch?v=fV1d70QCKq8&feature=related
Virginia mi-a trimis intr-un comment aceasta cintare...si mi s-a facut un dor nebun de acordeonul lui unchiu Ticu...in Biserica Baptista din Petrila. N-am mai gustat bucurii ca alea...n-am mai cintat cu atita patos si pina la raguseala...n-am mai fost asa de calzi pentru Christos...niciodata, ca atunci cind cintam pe voci cei citiva tineri din Biserica...Doamne cum ne-am mai imprastiat...
M-am gindit sa va amintesc pe toti: Rely si Costel Cristea (In N.York acuma), Ninel si Tania Rusu (In Huston)si Cornel Rusu, Nicu Ilea (Petrosani), Lidia (cred ca in Australia sau Canada)si fratele lor mai mic ( i-am uitat numele dar este acuma cu sotia in Italia), Lidia si Danut Trifu, Melania si Tatiana Ilea (in Chicago), Fibia( Cisnadie), Melania (Canada), Lidia(undeva in America cred) si Ioel Veres(inca in Petrila) , Adi (Petrila)si Nelutu Lugoja ( Nelutu a murit), Moni, Dinel si Ovidiu Logoja (Petrosani)...Unii au fost tineri, altii au fost doar copiii pe vremea aia...
Sint sigura ca am uitat unele nume...altii au fost doar temporar in Biserica noastra...dar bucuriile ce le-am simtit impreuna, n-am sa le uit niciodata...
Mi-ar place sa adun ceva amintiri...asa ca...va rog, daca cumva cititi aceste rinduri...hai sa ne amintim de clipele petrecute linga soba aia care afuma de trebuia sa deschidem usile larg si sa tremuram de frig ... invatind cintari de cor...Cind imi vin amintiri din astea...nu cred ca este instrument mai fain ca acordeonul...
:)
Virginia mi-a trimis intr-un comment aceasta cintare...si mi s-a facut un dor nebun de acordeonul lui unchiu Ticu...in Biserica Baptista din Petrila. N-am mai gustat bucurii ca alea...n-am mai cintat cu atita patos si pina la raguseala...n-am mai fost asa de calzi pentru Christos...niciodata, ca atunci cind cintam pe voci cei citiva tineri din Biserica...Doamne cum ne-am mai imprastiat...
Sint sigura ca am uitat unele nume...altii au fost doar temporar in Biserica noastra...dar bucuriile ce le-am simtit impreuna, n-am sa le uit niciodata...
Mi-ar place sa adun ceva amintiri...asa ca...va rog, daca cumva cititi aceste rinduri...hai sa ne amintim de clipele petrecute linga soba aia care afuma de trebuia sa deschidem usile larg si sa tremuram de frig ... invatind cintari de cor...Cind imi vin amintiri din astea...nu cred ca este instrument mai fain ca acordeonul...
:)
VINATORUL ...MISTERIOS!!! ...PAZEA!!!
S-a organizat o conferinta a vinatorilor. Conferinta s-a tinut in aer liber pentru o atmosfera cit mai placuta –pe gustul oricarui vinator serios. Si s-a decis ca fiecare vinator sa aduca un platou cu un preparat facut din vinatul lui favorit…Unii au adus rata pe varza, altii vinat de caprior, urs…ma rog - fiecare a adus din ultimul lui vinat. Toti erau imbracati cu hainele lor de camuflaj, cu pusca si rucsacul la spinare…gata parca pentru inca o aventura.
http://www.youtube.com/watch?v=QtuW61TlcBU
Unul dintre vinatori insa era mai …deosebit ( termenul este folosit cu mare grija…din dorinta de a spune putin dar …suficient ca sa recunoastem personajul). Omul parea ca apartine unei cu totul altei profesii…dar era greu de stabilit care profesie…Era iscusit la vorba si minuia cu maiestrie vocabularul lui bogat; dar desi spunea foarte multe (si nu-l putea nimeni oprii)…povestile lui nu erau tocmai…vinatoresti. Parea ca totusi vineaza ceva…dar oare ce? Parea de asemenea ca are un scop - dar scopul lui nu parea a avea nimic in comun cu scopul vinatorilor. Se potrivea totusi in grupul asta de oameni care aveau de povestit asa lucruri extraordinare si intimplari rare care …numai in povesti se mai spun. Astfel de povesti nemaipomenite se numesc…"vinatoresti" pe buna dreptate, pentruca in ele o pisica poate fi mare cit o leoaica si un mieunat imprumuta sonorul racnetului unui leu…Asa povesti vinatoresti…sa tot asculti!!!
Omul nostru era incaltat cu adidasi si era imbracat cu pantaloni de sport…dar nu parea a fi nici sportiv. Purta un pulovar si o vesta de pensionar- dar n-avea inca virsta de a iesi la pensie. Avea niste manusi mari si foarte curate de …zidar…dar nu zidise in viata lui nimic si asta ai fi stiut fara sa-ti fi spus nimeni. Cind isi scotea miinile din manusi, pareau fine si agere ca si miinile unei secretare…dar atitudinea era de boss…si nu de subaltern. Parea ca vorbeste cu o greutate cel putin echivalenta cu greutatea trupului…si frazele pareau sa spuna cu precizie ceva…nu tocmai precis. Parca ar fi fost vorba de o organizatie, dar lipseau oamenii pe care sa-i organizeze…parca ar fi zis ceva de o institutie …dar singura la care te puteai gindi era una in care ...hai sa nu mergem asa departe...nu inca...
Vinatorii au gustat fiecare din vinatul celuilalt, au schimbat povesti intre ei, au ciocnit in sanatatea fiecarui vinator…si la un moment dat s-au uitat curiosi la "omul cu manusa” …dar care nu era Michael Jackson…si unul dintre vinatori mai curios din fire l-a intrebat…
-Dar tu…tu ala cu manusa…tu ce vinezi?
Omul cu manusa si-a dres postura, in timp ce vinatorii au facut cerc in jurul lui…Se putea vedea pe fata vinatorului cu manusa curata ca intrebarea i-a venit tocmai la timp. Vinase deja ceva…si aia era atentia celorlalti…
-Eu vinez…greseli…raspunse el falos…Le caut, le adun, le selectionez, le colectez, le pun in categorii, le expun, le arat cu degetul…dupa nevoie (banuiesc ca era vorba de …nevoile lui). Mi-am facut o profesie din asta, mi-am facut o institutie din asta, o organizatie, ca sa spun asa…As putea deschide un muzeu…o expozitie…un centru deosebit…Sint putini oamenii care au sacrificat pentru idealul lor cit am sacrificat eu…Sint foarte organizat, perseverent, am multa rabdare …si astept…
Vinatorii se uitara mirati unul la altul…si cel care ii mai puse si cealalta intrebare…se apropie din nou...
-Si care este contributia ta la masa asta a noastra? Ce ai adus tu?
Omul nostru ridica mina lui fina, inmanusata si arata catre cutia de gunoi…
-Eu am venit sa colectez...
http://www.youtube.com/watch?v=QtuW61TlcBU
Omul nostru era incaltat cu adidasi si era imbracat cu pantaloni de sport…dar nu parea a fi nici sportiv. Purta un pulovar si o vesta de pensionar- dar n-avea inca virsta de a iesi la pensie. Avea niste manusi mari si foarte curate de …zidar…dar nu zidise in viata lui nimic si asta ai fi stiut fara sa-ti fi spus nimeni. Cind isi scotea miinile din manusi, pareau fine si agere ca si miinile unei secretare…dar atitudinea era de boss…si nu de subaltern. Parea ca vorbeste cu o greutate cel putin echivalenta cu greutatea trupului…si frazele pareau sa spuna cu precizie ceva…nu tocmai precis. Parca ar fi fost vorba de o organizatie, dar lipseau oamenii pe care sa-i organizeze…parca ar fi zis ceva de o institutie …dar singura la care te puteai gindi era una in care ...hai sa nu mergem asa departe...nu inca...
Vinatorii au gustat fiecare din vinatul celuilalt, au schimbat povesti intre ei, au ciocnit in sanatatea fiecarui vinator…si la un moment dat s-au uitat curiosi la "omul cu manusa” …dar care nu era Michael Jackson…si unul dintre vinatori mai curios din fire l-a intrebat…
-Dar tu…tu ala cu manusa…tu ce vinezi?
Omul cu manusa si-a dres postura, in timp ce vinatorii au facut cerc in jurul lui…Se putea vedea pe fata vinatorului cu manusa curata ca intrebarea i-a venit tocmai la timp. Vinase deja ceva…si aia era atentia celorlalti…
-Eu vinez…greseli…raspunse el falos…Le caut, le adun, le selectionez, le colectez, le pun in categorii, le expun, le arat cu degetul…dupa nevoie (banuiesc ca era vorba de …nevoile lui). Mi-am facut o profesie din asta, mi-am facut o institutie din asta, o organizatie, ca sa spun asa…As putea deschide un muzeu…o expozitie…un centru deosebit…Sint putini oamenii care au sacrificat pentru idealul lor cit am sacrificat eu…Sint foarte organizat, perseverent, am multa rabdare …si astept…
Vinatorii se uitara mirati unul la altul…si cel care ii mai puse si cealalta intrebare…se apropie din nou...
-Si care este contributia ta la masa asta a noastra? Ce ai adus tu?
Omul nostru ridica mina lui fina, inmanusata si arata catre cutia de gunoi…
-Eu am venit sa colectez...
IN ZILE GRELE, DE-NCERCARI...STRABATE-UN TAINIC GIND...
Accepta timpurile dificile, ca oportunitati in care sa iti pui increderea in Mine (zice Domnul). Ma ai alaturi de tine, ai Duhul Meu IN TINE ca sa te ajute, asa ca nu exista circumstante prea grele pe care sa nu le poti birui. Cind drumul pe care mergi este presarat cu situatii dificile, fi atent sa nu te apuci sa-ti masori propria putere cu incercarile ce le ai in fata, pentruca calculele tale o sa te umple de neliniste. FARA MINE, n-ai sa poti trece nici de prima incercare.
Cind ai in fata zile grele si cerintele sint peste puterile tale, tine-Ma strins de mina si stai in continua comunicare cu MINE. Lasa ca gindurile tale si cuvintele pe care le vorbesti sa aiba gustul increderii si al multumirii. Indiferent de problemele ce le ai TE POT pastra intr-o pace desavirsita DACA stai aproape de Mine.
Iacov 1:2…"Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cind treceti prin felurite incercari."
Filipeni 4:13…"Pot totul in Hristos care ma intareste."
"Isaia 26:3…" Celui cu inima tare,Tu-i chezasluiesti pacea; da, pacea, caci se increde in Tine."
Cind ai in fata zile grele si cerintele sint peste puterile tale, tine-Ma strins de mina si stai in continua comunicare cu MINE. Lasa ca gindurile tale si cuvintele pe care le vorbesti sa aiba gustul increderii si al multumirii. Indiferent de problemele ce le ai TE POT pastra intr-o pace desavirsita DACA stai aproape de Mine.
Iacov 1:2…"Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cind treceti prin felurite incercari."
Filipeni 4:13…"Pot totul in Hristos care ma intareste."
"Isaia 26:3…" Celui cu inima tare,Tu-i chezasluiesti pacea; da, pacea, caci se increde in Tine."
AMINTIRI DIN ...COPILARIE!!!
de Carmen Bogdan
Cum ti-am mai marturisit si in alte dati se intampla ca citind unele din articolele tale sa imi amintesc unele intamplari din viata pe care le uitasem intr-un ungher al minti. Legat de peripetiile tale redate cu atata umor, despre ciori si cirese, mi-am amitit cate ceva legat de pasari si pomi fructiferi.
Bunica mea avea si pruni si meri si peri in curtea ei. Eu si verisoara mea cand am crescut mai mari , ne duceam cu galetile sa culegem fructele. Ne placea sa fim de folos si ne faceam cu zel treaba. Bunica mai venea din cand in cand sa observe cum merge treaba. Din exces de zel ne straduiam sa dam toate fructele jos din copac. Atunci bunica intervenea si ne aducea aminte sa nu culegem fructele de pe varf sa le lasam pentru pasarile cerului.
Sotul meu a sadit in urma cu multi ani in spatele casei socrului meu un cires si cativa caisi , care s-au facut mari si in care des cu copiii, mai ales in cires, ne-am urcat sa culegem si sa mancam. Mie mi-a placut tare mult sa stau in luna iunie in copac si sa simt cum adie vantul si sa culeg si sa mananc cirese. Din pacate anul trecut ciresul s-a uscat si a trebuit taiat. I-am invatat si pe copii mei sa nu culeaga de pe varf, ca acolo sa lase si pentru pasarile cerului - asa cum ma ivatase si pe mine bunica.
.......................
Legat de acel cires mai am o amintire . Cand erau copiii mai mici , la mine la servici de 1 iunie se organizau petreceri pentru copii (patron era pe vremea aceea un evreu). Intr-un an au fost indemnti sa deseneze ceva - ce vor ei. Baiatul meu cel mic a desenat casa bunicului cu ciresul. Desenul lui a fost mult timp expus impreuna cu alte desene in cantina de la sediul central.
O colega de a mea a vazut desenul si stia din povestirile mele cat imi place sa ma urc in cires. A venit si mi-a spus ca a vazut ciresul in care m -am urcat, dar degeaba a incercat sa ma vada si pe mine ca nu ma vedeam - caci ma ascunsesem printre frunze.
Viata poate fi frumoasa si placuta plina de veseleie daca sti sa apreciezi ce iti da Dumnezeu si sa nu te necajesti usor la primele aparente. Mi-a placut tare mult in povestirea ta cum ti-a deturnat Domnul gandurile de la primul impuls de manie la reconciliere cu bietele fapturi si la a medita la grija si bunatataea Lui. A fost un fel de a-L recunoaste pe Domnul chiar si in aceasta imprejurare aparent lipsita de semnificatii.
............................
O alta intamplare care mi-a venit in minte a fost o experienta din copilarie cand impreuna cu verisoara mea, mai mare cu doi ani decat mine, am mers sa furam prune.
Bunica avea si ea pruni dar roadele erau micute si noi stiam ca vecina pe deal are niste prune mari, deosebit de gustose numite renglote. I-am spus bunicii ca vrem prune de la vecina ca sunt mai bune. Degeaba ne-a spus bunica sa ne multumim cu ce avem; noi doream renglote. Vazand ca nu o scoate la capat, ne-a sfatuit sa ne ducem sa o rugam frumos pe vecina sa ne de a voie sa culegem renglote.
Asa am facut ne-am dus la Veta si am rugat-o sa ne dea voie. Ea ne-a spus ca-i pare rau dar inca nu s-au copt si nu are rost sa le mancam necoapte ca ne fac rau. Am plecat de la ea si pentru ca noi le dadusem tarcolae pomilor si le vazusem ca multe erau coapte si cum fructul oprit e cel mai dorit de firea noastra care tinde spre pacat, ne-am dus la casa bunicii am luat doua recipiente, eu aveam un canceu cu capac, si am luat-o pe ocolite si ne-am dus la prunii vecinei si pe fuga am umplut vasele. La intoarcere am hotarat sa coboram mai repede, sa nu ocolim - si drumul ducea prin fata casei unde statea Veta proprietara prunilor. Constiente ca am facut un lucru interzis mergeam cu capul in jos si mergeam repede. Cand am ajuns in dreptul casei vecinei, eu de emotie si mai impiedicata , am cazut ... si toate prunele din canceul meu s-au risipit pe jos ; m-am ridicat le-am adunat in graba si am plecat.
Si vecina s-a rusinat ca ne-a mintit si nu ne-a zis nimic. Acasa am stat cuminti in ziua aceea nevoie mare. Dumnezeu desi eram mica mi-a dat o lectie mare atunci impiedicandu-ma. In mintea mea de copil m-am rusinat tare mult dupa isprava asta si am gandit ca daca furi Dumnezeu mai devreme sau mai tarziu o sa dezvaluie lumii ce ai facut si vei fi dat de rusine.
Casa bunicii era destul de departe de vale si noi luam vadrute mici si faceam mai multe drumuri sa aducem apa. Langa vale era o poiata a Ani Pragi unde crestea multa zmeura. Binenteles ca era tentant. Bunica tot timpul ne invata sa nu luam de acolo ca acea femeie blestema rau. Bunica ne cumpara zmeura de la alte vecine care se duceau pe dealuri sa culeaga numai sa nu cumva sa ne ducem sa luam de la altii.
...............
Domnul sa te rasplateasca ca cu "ciorile " tale mi-ai adus aminte de copilarie si de minunata mea bunica pe care o chema Agaftea..
Te imbratisez , cu drag Carmen
Cum ti-am mai marturisit si in alte dati se intampla ca citind unele din articolele tale sa imi amintesc unele intamplari din viata pe care le uitasem intr-un ungher al minti. Legat de peripetiile tale redate cu atata umor, despre ciori si cirese, mi-am amitit cate ceva legat de pasari si pomi fructiferi.
Sotul meu a sadit in urma cu multi ani in spatele casei socrului meu un cires si cativa caisi , care s-au facut mari si in care des cu copiii, mai ales in cires, ne-am urcat sa culegem si sa mancam. Mie mi-a placut tare mult sa stau in luna iunie in copac si sa simt cum adie vantul si sa culeg si sa mananc cirese. Din pacate anul trecut ciresul s-a uscat si a trebuit taiat. I-am invatat si pe copii mei sa nu culeaga de pe varf, ca acolo sa lase si pentru pasarile cerului - asa cum ma ivatase si pe mine bunica.
.......................
Legat de acel cires mai am o amintire . Cand erau copiii mai mici , la mine la servici de 1 iunie se organizau petreceri pentru copii (patron era pe vremea aceea un evreu). Intr-un an au fost indemnti sa deseneze ceva - ce vor ei. Baiatul meu cel mic a desenat casa bunicului cu ciresul. Desenul lui a fost mult timp expus impreuna cu alte desene in cantina de la sediul central.
O colega de a mea a vazut desenul si stia din povestirile mele cat imi place sa ma urc in cires. A venit si mi-a spus ca a vazut ciresul in care m -am urcat, dar degeaba a incercat sa ma vada si pe mine ca nu ma vedeam - caci ma ascunsesem printre frunze.
Viata poate fi frumoasa si placuta plina de veseleie daca sti sa apreciezi ce iti da Dumnezeu si sa nu te necajesti usor la primele aparente. Mi-a placut tare mult in povestirea ta cum ti-a deturnat Domnul gandurile de la primul impuls de manie la reconciliere cu bietele fapturi si la a medita la grija si bunatataea Lui. A fost un fel de a-L recunoaste pe Domnul chiar si in aceasta imprejurare aparent lipsita de semnificatii.
............................
O alta intamplare care mi-a venit in minte a fost o experienta din copilarie cand impreuna cu verisoara mea, mai mare cu doi ani decat mine, am mers sa furam prune.
Bunica avea si ea pruni dar roadele erau micute si noi stiam ca vecina pe deal are niste prune mari, deosebit de gustose numite renglote. I-am spus bunicii ca vrem prune de la vecina ca sunt mai bune. Degeaba ne-a spus bunica sa ne multumim cu ce avem; noi doream renglote. Vazand ca nu o scoate la capat, ne-a sfatuit sa ne ducem sa o rugam frumos pe vecina sa ne de a voie sa culegem renglote.
Asa am facut ne-am dus la Veta si am rugat-o sa ne dea voie. Ea ne-a spus ca-i pare rau dar inca nu s-au copt si nu are rost sa le mancam necoapte ca ne fac rau. Am plecat de la ea si pentru ca noi le dadusem tarcolae pomilor si le vazusem ca multe erau coapte si cum fructul oprit e cel mai dorit de firea noastra care tinde spre pacat, ne-am dus la casa bunicii am luat doua recipiente, eu aveam un canceu cu capac, si am luat-o pe ocolite si ne-am dus la prunii vecinei si pe fuga am umplut vasele. La intoarcere am hotarat sa coboram mai repede, sa nu ocolim - si drumul ducea prin fata casei unde statea Veta proprietara prunilor. Constiente ca am facut un lucru interzis mergeam cu capul in jos si mergeam repede. Cand am ajuns in dreptul casei vecinei, eu de emotie si mai impiedicata , am cazut ... si toate prunele din canceul meu s-au risipit pe jos ; m-am ridicat le-am adunat in graba si am plecat.
Si vecina s-a rusinat ca ne-a mintit si nu ne-a zis nimic. Acasa am stat cuminti in ziua aceea nevoie mare. Dumnezeu desi eram mica mi-a dat o lectie mare atunci impiedicandu-ma. In mintea mea de copil m-am rusinat tare mult dupa isprava asta si am gandit ca daca furi Dumnezeu mai devreme sau mai tarziu o sa dezvaluie lumii ce ai facut si vei fi dat de rusine.
Casa bunicii era destul de departe de vale si noi luam vadrute mici si faceam mai multe drumuri sa aducem apa. Langa vale era o poiata a Ani Pragi unde crestea multa zmeura. Binenteles ca era tentant. Bunica tot timpul ne invata sa nu luam de acolo ca acea femeie blestema rau. Bunica ne cumpara zmeura de la alte vecine care se duceau pe dealuri sa culeaga numai sa nu cumva sa ne ducem sa luam de la altii.
...............
Domnul sa te rasplateasca ca cu "ciorile " tale mi-ai adus aminte de copilarie si de minunata mea bunica pe care o chema Agaftea..
Te imbratisez , cu drag Carmen
CE-I IN FATA OCHILOR?...SAU CIT...TE DUC OCHII?
"Sa vezi ceea ce este chiar in fata nasului ...este o lupta continua."
"To see what is in front of one's nose needs a constant struggle."
– George Orwell
---------------------------------
"Numai cei ce risca sa mearga prea departe au posibilitatea sa afle cit de departe pot sa mearga."
"Only those who will risk going too far can possibly find out how far one can go."
– T.S. Eliot
"To see what is in front of one's nose needs a constant struggle."
– George Orwell
---------------------------------
"Numai cei ce risca sa mearga prea departe au posibilitatea sa afle cit de departe pot sa mearga."
"Only those who will risk going too far can possibly find out how far one can go."
– T.S. Eliot
06 June 2010
UN BUSINESS SERIOS!!!
Astazi n-am invatat nimic nou din predica… am invatat ceva vechi. Ceva ce stiam si sunt sigura ca unii dintre voi stiti la fel de bine ca si mine… dar nu practicam suficient. Ceva ce vreau sa remediez…
Scopul existentei mele nu este, sau nu trebuie sa fie, unul egoist. Dumnezeu ne-a creat ca sa-L glorificam…Si… sa participam in misiunea Lui de a intoarce aceasta lume din calea ei rea. Asta este businessul Imparatiei Lui…
Mi-am facut citeva prietenii frumoase pe blogul asta. Am inceput sa va cunosc; parca in masura in care va las sa ma cunoasteti… si as dori din suflet sa continuam prietenia asta la infinit. Dar… exista o singura cale si o singura posibilitate ca acest lucru sa se intimple. Si eu, si voi puteti sa continuati existenta dincolo, in eternitate cu Dumnezeu cu o singura conditie… aceasta conditie este ISUS Christos – numai si numai prin jertfa Lui ni se da intrare libera dincolo.
Niciunul din noi nu stim cit de lunga ne este calatoria pe acest pamint. Si cind vine momentul de a pleca… nu exista aminare. Nu as fi o prietena buna daca n-as impartasi cu voi ceea ce astazi mi s-a parut a fi o treaba atit de urgenta… Ca sa fim salvati, nu este suficient sa ascultam din cind in cind cite o predica, sa agream, sa ne simtim bine, si apoi sa ne ducem in treburile noastre pina data viitoare cind iar ne vom simti lihniti si goi sufleteste, si iara mai mergem o data sau de doua ori la biserica, sau facem un act de darnicie, dam scaunul unei persoane mai in virsta, sau mai stiu eu ce… trecem strada pe cineva. Cind este vorba de o eternitate si de sufletul nostru, ca sa nu mai vorbesc de a copiilor nostri, a celor dragi… trebuie sa stim exact daca sau nu sintem salvati. Daca ni se intimpla un accident, cind iesim miine dimineata pe usa… si daca in acest accident murim… unde ne vom duce?
In 1992, cu 5 minute inainte de a fi electrocutata la 12.000 de Volti am ris de una singura conducind masina intreprinderii prin niste gropi pe unde nu mi-as fi bagat masina mea… 5 minute mai tirziu am stiut ca mor… si ma rugam cumva in creierul meu zguduit de curentul electric sa-mi ia Domnul Isus sufletul. Treburile astea se petrec atit de repede, incit nu avem voie sa lasam asa ceva la intimplare… ci trebuie sa avem siguranta ca sufletul nostru este pregatit… la orice ora… in orice moment.
Multa lume merge la biserica sa se simta bine… Dar nu ia hotariri. E ca si cum ai biletul de avion si te duci pina la aeroport… vezi avionul… dar nu te urci in el. Fara sa faci acea miscare, nu te duci nicaieri… avionul va pleca fara tine. Pretul biletului pentru eternitate este platit de Domnul Isus… El Si-a facut partea Lui. Dar tu?
Si acum ceva practic. Ca sa fim salvati, trebuie sa credem in Isus Christos si in jertfa Lui. NU in alti sfinti, nu in mama sa (chiar daca o respect din tot sufletul, pentru ca si Dumnezeu a gasit-o vrednica sa aduca pe lume pe Mintuitorul – dar nu prin ea sintem mintuiti, chiar daca icoana ei ar plinge…), nu in papa de la Roma. Isus a murit pentru noi, nu Maria Magdalena, nu sfintii care au trait frumos, si unii s-au chiar jertfit. Dumnezeu le-a pregatit si lor o rasplata pentru sacrificiile si viata curata pe care au incercat s-o traiasca, dar nici ei nu au murit pentru noi… ci Domnul Isus. Sint preoti, si pastori, si oameni care se ocupa cu Evanghelia, dar oricit de buni si de spirituali ar fi…, nici ei nu sint decit niste indicatoare care ne arata - sau ar trebui sa ni-L arate - pe Christos. Deci trebuie sa credem in ISUS CHRISTOS.
Apoi trebuie sa ne pocaim. Ok… termenul ne zgiriie la urechi. A fost folosit ca sa batjocoreasca pentru asa o perioada lunga. Dar termenul este potrivit pentru al doilea lucru care trebuie facut NEAPARAT, ca sa ne salvam sufletele. Trebuie sa regretam pacatul si sa renuntam la el - sa ne pocaim. Nu exista alta solutie.
Al treilea lucru care trebuie facut este sa-L primim pe Isus in inima noastra… sa acceptam tranformarea pe care El vrea s-o faca in noi. Vom fi sfinti, si noi nu pentru ca meritam… ci pentru ca il acceptam in noi… Ca si cum am fi bolnavi, si chiar daca avem medicamentul in mina… pina nu il luam… nu putem scapa de boala.
Asta este un business serios… Daca luati cele scrise de mine in ris, sau treceti nepasatori peste ele… este absolut decizia voastra. Eu astazi mi-am promis mie ca n-am sa las pe nimeni dintre cei dragi ai mei sa nu stie de pericolul care exista pentru fiecare din noi. Pericolul de a pleca din lumea asta si a nu fi impacati cu Dumnezeu. Si printre cei dragi sinteti si voi, cei care cititi acest blog. As dori din suflet sa va ginditi la cele ce am scris. Vi le-am spus asa cum le-am auzit. Daca nu credeti, cautati in Biblie… asta este Cuvintul Lui Dumnezeu – nu al meu. Eu sint unul dintre cei care trebuie sa faca exact ce scrie aici… sa cred, sa ma pocaiesc si sa-L primesc. Doamne, binecuvinteaza tu ochii, mintea si inima celor ce citesc, ca sa isi puna sufletele la siguranta…
Scopul existentei mele nu este, sau nu trebuie sa fie, unul egoist. Dumnezeu ne-a creat ca sa-L glorificam…Si… sa participam in misiunea Lui de a intoarce aceasta lume din calea ei rea. Asta este businessul Imparatiei Lui…
Mi-am facut citeva prietenii frumoase pe blogul asta. Am inceput sa va cunosc; parca in masura in care va las sa ma cunoasteti… si as dori din suflet sa continuam prietenia asta la infinit. Dar… exista o singura cale si o singura posibilitate ca acest lucru sa se intimple. Si eu, si voi puteti sa continuati existenta dincolo, in eternitate cu Dumnezeu cu o singura conditie… aceasta conditie este ISUS Christos – numai si numai prin jertfa Lui ni se da intrare libera dincolo.
Niciunul din noi nu stim cit de lunga ne este calatoria pe acest pamint. Si cind vine momentul de a pleca… nu exista aminare. Nu as fi o prietena buna daca n-as impartasi cu voi ceea ce astazi mi s-a parut a fi o treaba atit de urgenta… Ca sa fim salvati, nu este suficient sa ascultam din cind in cind cite o predica, sa agream, sa ne simtim bine, si apoi sa ne ducem in treburile noastre pina data viitoare cind iar ne vom simti lihniti si goi sufleteste, si iara mai mergem o data sau de doua ori la biserica, sau facem un act de darnicie, dam scaunul unei persoane mai in virsta, sau mai stiu eu ce… trecem strada pe cineva. Cind este vorba de o eternitate si de sufletul nostru, ca sa nu mai vorbesc de a copiilor nostri, a celor dragi… trebuie sa stim exact daca sau nu sintem salvati. Daca ni se intimpla un accident, cind iesim miine dimineata pe usa… si daca in acest accident murim… unde ne vom duce?
In 1992, cu 5 minute inainte de a fi electrocutata la 12.000 de Volti am ris de una singura conducind masina intreprinderii prin niste gropi pe unde nu mi-as fi bagat masina mea… 5 minute mai tirziu am stiut ca mor… si ma rugam cumva in creierul meu zguduit de curentul electric sa-mi ia Domnul Isus sufletul. Treburile astea se petrec atit de repede, incit nu avem voie sa lasam asa ceva la intimplare… ci trebuie sa avem siguranta ca sufletul nostru este pregatit… la orice ora… in orice moment.
Multa lume merge la biserica sa se simta bine… Dar nu ia hotariri. E ca si cum ai biletul de avion si te duci pina la aeroport… vezi avionul… dar nu te urci in el. Fara sa faci acea miscare, nu te duci nicaieri… avionul va pleca fara tine. Pretul biletului pentru eternitate este platit de Domnul Isus… El Si-a facut partea Lui. Dar tu?
Si acum ceva practic. Ca sa fim salvati, trebuie sa credem in Isus Christos si in jertfa Lui. NU in alti sfinti, nu in mama sa (chiar daca o respect din tot sufletul, pentru ca si Dumnezeu a gasit-o vrednica sa aduca pe lume pe Mintuitorul – dar nu prin ea sintem mintuiti, chiar daca icoana ei ar plinge…), nu in papa de la Roma. Isus a murit pentru noi, nu Maria Magdalena, nu sfintii care au trait frumos, si unii s-au chiar jertfit. Dumnezeu le-a pregatit si lor o rasplata pentru sacrificiile si viata curata pe care au incercat s-o traiasca, dar nici ei nu au murit pentru noi… ci Domnul Isus. Sint preoti, si pastori, si oameni care se ocupa cu Evanghelia, dar oricit de buni si de spirituali ar fi…, nici ei nu sint decit niste indicatoare care ne arata - sau ar trebui sa ni-L arate - pe Christos. Deci trebuie sa credem in ISUS CHRISTOS.
Apoi trebuie sa ne pocaim. Ok… termenul ne zgiriie la urechi. A fost folosit ca sa batjocoreasca pentru asa o perioada lunga. Dar termenul este potrivit pentru al doilea lucru care trebuie facut NEAPARAT, ca sa ne salvam sufletele. Trebuie sa regretam pacatul si sa renuntam la el - sa ne pocaim. Nu exista alta solutie.
Al treilea lucru care trebuie facut este sa-L primim pe Isus in inima noastra… sa acceptam tranformarea pe care El vrea s-o faca in noi. Vom fi sfinti, si noi nu pentru ca meritam… ci pentru ca il acceptam in noi… Ca si cum am fi bolnavi, si chiar daca avem medicamentul in mina… pina nu il luam… nu putem scapa de boala.
Asta este un business serios… Daca luati cele scrise de mine in ris, sau treceti nepasatori peste ele… este absolut decizia voastra. Eu astazi mi-am promis mie ca n-am sa las pe nimeni dintre cei dragi ai mei sa nu stie de pericolul care exista pentru fiecare din noi. Pericolul de a pleca din lumea asta si a nu fi impacati cu Dumnezeu. Si printre cei dragi sinteti si voi, cei care cititi acest blog. As dori din suflet sa va ginditi la cele ce am scris. Vi le-am spus asa cum le-am auzit. Daca nu credeti, cautati in Biblie… asta este Cuvintul Lui Dumnezeu – nu al meu. Eu sint unul dintre cei care trebuie sa faca exact ce scrie aici… sa cred, sa ma pocaiesc si sa-L primesc. Doamne, binecuvinteaza tu ochii, mintea si inima celor ce citesc, ca sa isi puna sufletele la siguranta…
Subscribe to:
Posts (Atom)