08 December 2018

PIINEA CA-N SOMN...(03-24-2010)

V-ati gindit vreodata cum ar fi sa primiti piinea cea de toate zilele fara nici un stres? Cum o fi fost oare in Gradina Edenului, cind omul nu purta grija zilei de miine? Nu ma gindesc sa fim nesimtiti si nepasatori…ma gindesc cum ar fi sa fim plini de incredere, ca Domnul ne va purta de grija? Dar cum sa-mi mai poarte de grija mie Domnul, cind eu sint ingrijata pina dincolo…cu ce sa se mai ocupe si El, sau de ce?

Am avut zilele trecute o experienta, cu una dintre fetele angajate temporar la departamentul meu. Poate ca n-ar fi rau sa iau povestea asta de la inceput.

Fratele ei a lucrat in departamentul meu cu citiva ani in urma. Baiat istet…glumet…avea un singur cusur…il gaseam adesea motaind la deskul lui…Am facut eu haz…am facut glume…m-am uitat piezis…ridea si el si uneori zicea ca se gindeste, dar era evident ca dormea. Odata eram intr-un meeting si in timp ce vorbeam …eram cu totii in jurul unei mese mari ovale in sala de conferinte…si numa il vad ca-i cade capul in piept…Nu m-am putut abtine si am dat cu mina in masa de a sarit saracu' ca ars…

Dupa vreo citeva luni si-a pus transferul de acolo si m-am bucurat sa-l vad plecat. Nu mult dupa treaba asta, Debby incepe sa lucreze la compania mea. Dupa citeva luni este transferata in acelasi office cu baiatul asta care lucrase cu mine. Ca orice nou angajat, primele zile, primele saptamini de acomodare cu noii colegi si noua ocupatie sint destul de dificile. Dar baiatul asta aflind ca este fata mea se ocupa in mod deosebit sa o ajute in toate privintele. In cele din urma ajunge sa se poarte ca un frate mai mare si sa o apere uneori, sa o avertizeze alteori…si intregul lui comportament este absolut impresionant. Sa nu mai spun ca-i povesteste fetei mele numai lucruri frumoase despre timpul petrecut in oficiul din Merced si ii spune ca perioada aia a fost o perioada foarte dificila din viata lui, pentruca tatal lui era pe moarte si el se ducea zilnic sa stea cu el dupa lucru si pentruca era in alt oras, facea o naveta care nu-i lasa prea mult timp de dormit…si de aia era vesnic somnoros…

Ascultam cu inima cit un purice cele ce-mi spunea fata mea. Poate daca as fi fost sensibila destul as fi intrebat de ce era asa de obosit, sau poate daca as fi creat o atmosfera prielnica el s-ar fi simtit confortabil sa-mi spuna…In pozitia mea de crestin…am facut putina sau deloc dovada ca am calitatile pe care le are un adevarat copil al Lui Dumnezeu. M-am simtit atit de rusinata ca-mi venea sa intru in pamint…Treaba asta m-a umilit destul ca odata la o lectie de scoala duminicala la biserica le-am spus celorlalti ce bazaconii am facut…

Dumnezeu stie cind ne caim cu adevarat de ceva…si uneori ne da posibilitatea sa rectificam unele lucruri. Asa mi-a fost dat si mie , intr-un fel, sansa sa imi rascumpar gresala facuta. Cu vreo sase luni in urma primim ca ajutor temporar in office, pe cine altcineva decit …sora mai mica a baiatului astuia. M-am simtit absolut in al noualea cer…aveam sansa sa-mi rascumpar intr-un fel gresala.

Si de la inceput, ii spun fetei ca are toate sansele sa o duca bine in departamentul nostru si ca ii voi extinde ajutorul meu in orice privinta sa poata invata cit mai mult si eventual sa poata sa fie angajata permanent. Si ii spun si povestea cu fratele ei si cit de vinovata ma simt pentruca mi-a lipsit intelegerea fata de el. Fata isteata…i-am dat de mentor pe cel mai bun mapper din departament…face niste progrese fantastice.

Se dovedeste a fi si credincioasa si pot sa spun ca e o binecuvintare pentru mine la lucru. Asa ca de cite ori am ocazia sa vorbesc cu sefa mea pun si pentru ea o vorba buna ca sa poata sa primeasca o pozitie permanenta, ca altfel stagiul ei se va termina in citeva luni cind implineste 1 an de la angajare…

Ieri insa, vine si imi spune ca e obosita de atita naveta…si ca ar vrea sa reduca zilele de munca la 4 zile pe saptamina. Ma uit la ea uluita si ii spun…"pai bine…uite eu tocmai am vorbit pentru tine ca a aparut o pozitie permanenta in departament si am crezut ca asta vrei si tu…sa ai un job permanent, cu toate beneficiile…blah, blah…" Se uita la mine putin contrariata si-mi spune…"Domnul imi va purta de grija…" . O intreb…"are sotul tau un job asa bun ca poti depinde de el?"…Zice ea…"Nu chiar…dar n-am depins niciodata de el…am mai fost fara lucru inainte…si Domnul s-a ingrijit de noi si n-am dus lipsa de nimic!!!"

Am ramas …"pe ginduri"…(ca si numele blogului meu) si asta e putin spus. Sa va spun de ce…Exista doua extreme la care ma gindesc. Sa o iau pe prima pentruca e extrema mea si sint intr-un fel oarecare vinovata de ea. Pentru mine ca femeie singura cu responsabilitatea a doi copii…jobul a fost totdeauna foarte important. Cit de important? Mai important decit sa ma rezam de promisiunile Domnului? Mai important decit sa arunc asupra Lui toate ingrijorarile mele? Uitindu-ma in urma…pot spune ca adesea am alunecat in pacatul de a ma simti puternica fiindca am avut acest job sau adesea mi-am rezolvat problemele crezind ca jobul si pozitia si salariul care il am le rezolva si nu Domnul care mi le-a dat pe toate…(incluzind acest job). Nu e asta un fel de idol? Poate fi!!!

Si atunci in fata acestei fete care asa de fara grija imi spune ca nu e de loc nemaipomenit de impresionata cu aceasta oferta…pentruca de fapt Domnul este cel care ii poarta de grija…spune-ti voi cum ar trebui sa ma simt?

La alta extrema…tot Domnul ii ofera si jobul asta bun. Sintem noi prea lenesi sau prea dezinteresati sa primim binecuvintarile care ni se dau invelite cu un strat de sudoare? Stiu sigur ca sint si dintr-astia printre noi care asteapta para malaiata si se duc cu inima usoara la welfare sa-si ia lunar banii chiar daca n-au lucrat nici o zi si n-au pus nimic in accountul ala. Este corect sa asteptam sa traim din sudoarea altora daca sintem in stare sa muncim si se gaseste de lucru?

Bineinteles ca fiecare din noi este dator sa judece cu toata intelepciunea data de Dumnezeu cazul nostru al fiecaruia. Pentru mine situatia asta m-a pus pe ginduri in dreptul meu. Am dat si dau inca o mare importanta jobului meu. Da, el este un dar de la Dumnezeu prin care mi-am intretinut familia. Da, acest job a fost important pentru mine…dar jobul e de la El asa cum este sanatatea si functiile creierului care mi-au fost de folos in jobul respectiv…tot la fel ar trebui sa-I fiu multumitoare ochiului sau miinii sau piciorului care ma poarta…cind de fapt ele sint tot daruri primite de la Creatorul meu.

Doamne nu-mi tine in seama lipsa de intelepciune si ajuta-ma sa am o perspectiva corecta a tuturor lucrurilor care mi-au fost date de Tine. Ma bucur de ele si iti sint recunoscatoare …dar lasa-ma sa le vad ca ceea ce sint…niste lucruri trecatoare...si lasa-ma sa ma sprijinesc numai pe Tine…

2 comments:

Cella said...

atata m-a impresionat materialul asta de numa .... mersi frumos Rodica ;)

Rodica Botan said...

Placerea este pentru mine sa citesc comentariul tau...
:)